Rareş Ilie a semnat cu OGC Nice, echipă care l-a cumpărat de la Rapid București în schimbul a cinci milioane de euro. Fotbalistul în vârstă de 19 ani a povestit ce a simțit în momentul în care a aflat despre ofertă, însă puțini știu cine s-a aflat în spatele transferului lui Rareș Ilie la Nice.
Rareș Ilie a plecat vineri după-amiază spre Nisa, oraș situat în sud-estul Franței. Înainte de a părăsi România, el a spus că vrea să se impună la noua sa echipă şi crede că e pregătit pentru a juca în Ligue 1.
Cred că sunt pregătit, dar vom vedea acolo. Mă duc să dovedesc, nu cred că sunt prea tânăr, probabil nu va fi uşor, dar pentru asta m-am apucat de fotbal. E normal ca lumea să aibă îndoieli. Au fost atâtea exemple de jucători plecaţi de tineri care nu au reuşit, dar m-am apucat de fotbal să joc în străinătate, nu să joc în România la nesfârşit. Merg să-mi joc şansa.
A fost un şoc. Eram cu Drăghia şi Săpunaru în maşină, ei ştiau şi râdeau de mine. A fost un şoc, nici nu ştiam cum să reacţionez.
Cunosc nişte lucruri de bază, dar ştiu bine engleza şi voi învăţa şi franceza. Am timp destul.”, a declarat Rareş Ilie la plecarea din România.
Ulterior, s-a aflat cine este agentul care a stat în spatele transferului lui Rareș Ilie la Nice. Liubliana Nedelcu a dezvăluit pe rețelele de socializare că ea s-a aflat în spatele mutării. Impresara a subliniat, totodată, că oricine susține altceva spune minciuni.
Primesc multe mesaje de la rapidiști, în care sunt învinuită că am ajutat Petrolul și nu ajut Rapidul meu. Păi Rareș Ilie cum a ajuns la Nisa? Cine l-a propus? Și suma de transfer cine a încasat-o? Rapid! Deci am ajutat Rapidul sau nu?
Transferul lui Rareș Ilie la Nisa mi se datorează numai mie. Și oricine spune altceva, minte! Eu detest minciuna și îi detest pe mincinoși. Și Liubliana Nedelcu nu face niciodată afirmații care să nu fie susținute de dovezi.”, a scris Liubliana Nedelcu pe rețelele de socializare.
Francezii de la Nice au început să îl urmărească pe Rareș Ilie încă de la primul sezon jucat în prima ligă din România. Fotbalistul crescut în Giulești a avut o ascensiune fantastică în ultimul an și astfel le-a atras atenția oficialilor din străinătate. El a fost dorit și de alte echipe, dar a ales să semneze cu fosta grupare a lui Christophe Galtier.
În sezonul precedent, Rareș Ilie a îmbrăcat de 38 de ori tricoul alb-vișiniu. Mijllocașul ofensiv a marcat șase goluri și a oferit zece pase decisive.