Cu ochii larg închiși

Fotbalului românesc îi place să se plângă. Întregii societăți îi place, dar parcă niciunde nu se vede atât de bine această pasiune. Echipa națională, echipa ta de suflet, echipa celuilalt, tot de suflet, că toți avem, mai mult sau mai puțin, toate exersează o gamă foarte largă de jocuri lacrimogene, întotdeauna menite să acopere realitatea din teren. Sau să creeze alta, care să avantajeze, sau să cauționeze anumite pierderi, să explice de ce nu avem mai mult, ori de ce nu suntem în stare să înțelegem mai bine.

Ori, pur și simplu, să înțelegem ceva. Uite, de pildă, cum e cu sistemul cu play-off și play-out, cum de se înjumătățesc punctele, cum de se împarte un clasament între premianți și mai puțin premianți, de ce e nevoie de bani aproape tot atât de mult ca de puncte și tot astfel, de ce, de ce, de ce!

De ce echipa națională nu se mai califică la un campionat mondial din toamna anului 1997, de ce nu mai avem echipe în Champions League, de ce nu mai avem fotbaliști care să joace la Real Madrid, Barcelona, Atletico Madrid, AC Milan, Inter, Roma, Valencia, Tottenham, Chelsea, Juventus Torino sau Fiorentina? O avalanșă de întrebări care rezistă de zeci de ani în memoriile sentimentale ale tuturor celor care au trăit și alte timpuri și cărora le vine cumva peste umăr istoria adevărată. Dar le vine!

Lui Dan Petrescu, unul dintre cei mai mari creatori de istorie, istoriile pe care tocmai le-am amintit, nu i s-a lămurit, nici după atâția ani, ce-i cu acest sistem, care e rostul înjumătățirii punctelor după încheierea sezonului regulat și, în general, cum e cu punctele, cu banii și cu munca celorlalți!

Pentru că muncă e și ceea ce fac sutele de oameni din televiziuni, nu doar ce produc pe teren Boateng sau Deac. Munca tuturor trebuie respectată, mai ales când o mare parte din banii se adună prin efortul altora, în folosul fotbalului. Dar ce e fotbalul?

Un joc, o convenție. Se dau două puncte la victorie, apoi, într-o zi oarecare, vorba poetului, cineva hotărăște să se acorde trei. Pentru încurajarea jocului ofensiv, pentru eliminarea partidelor cu (mare) conținut strategic, pentru că. Așa cum alte convenții, nu legi emise de Parlamente ori de către Dumnezeu Tatăl, funcționează de zeci de ani sau doar de câteva luni, vezi, de pildă, regula celor cinci înlocuiri pe meci.

Cornerul se bate cu piciorul, autul se execută ținând mingea bine strânsă deasupra capului și între cele două palme. Alte convenții, desigur, care țin de regulile jocului propriu-zis. În baschetul american, vai, ce exemplu, cel mai spectaculos sport de pe mapamond, după sezonul regulat, punctele echipelor calificate în play-off, nu se înjumătățesc, se anulează cu totul!

Pentru ideea de “punct și de la capăt”, pentru resetarea forțelor, pentru șanse mai mari celor care pleacă în urmărirea liderului, favoritului etc. Dar, mai ales, înainte de orice, pentru ca lupta pentru titlu să genereze emoții suplimentare, care să aducă audiență suplimentară, care să producă bani suplimentari. Banii aceia vin apoi către dezvoltarea acelui sport, se regăsesc în infrastructură, dar și în salariile gigantice ale marilor atleți și virtuoși de sub panouri.

E aceeași filozofie și în NHL, și e exact ceea ce își propune, asta ca să ne întoarcem la fotbal, Florentino Perez, El Grande, șeful celui mai mare club din lume, “el mejor club del mundo”, Real Madrid, să facă, venind cu ideea unei Super Ligi Europene, care să scoată cele mai bune cluburi de sub tutela UEFA și FIFA, pentru a da viață unei noi competiții. Atenție la cuvântul “viață”! Alăturarea lui cu “banii” nu e deloc întâmplătoare. Dar deloc! Bani mai mulți egal jucători mai buni. Egal spectacol mai mult.

De ce nu au preluat Premier League, Bundesliga sau La Liga sistemul cu play-off și play-out? Pentru că au deja acei munți de bani. Din televizări pe piețe externe, mai ales. Vor face vreodată acest pas, schimbarea de sistem? Probabil că da. Iar dacă nu vor schimba nimic, nu va fi din cauze de conservatorism acut, ci din faptul că banii vor veni, tot mai mulți, din ce în ce mai mulți, din valorificarea drepturilor tv și din marketing.

Exact cum, brusc, au apărut și în Champions League, după undele de șoc provocate de Perez, Laporta și Agnelli. Sume uriașe au fost, aproape instant, găsite de forul european pentru cea mai puternică întrecere de pe pământ. Foarte frumos!

Știați însă că de acolo, din competiția imaginată de Don Florentino, nu se retrograda, așa cum nu se retrogradează nici din NBA? Așa ceva!…
Îmi și închipui cum, atunci când se va face, pentru că, probabil, se va trece la punerea ei în practică, dovadă poziția păstrată pe baricade de Real Madrid, Barcelona și Juventus, un fotbalist își va întreba antrenorul, “cum, Mister, primim un miliard de euro pentru un joc câștigat?!”, iar Mister, acela sau altul, va spune, absolut indignat:

“Cum, nu știai!? Păi așa ceva… nu s-a mai pomenit… în istorie! Tu mai înțelegi ceva? Și să nu retrogradeze nimeni!? “
Nu, nimeni. Doar să se premieze.Așa e în acest secol.