Laurențiu Reghecampf (47 de ani) are șansa de a schimba echipa în vara aceasta.
Situația sa de la Neftci Baku este destul de încurcată, dar fostul antrenor al Stelei, actuala FCSB și al Universității Craiova, are șansa de a porni pe un alt drum profesional.
Anamaria Prodan (50 de ani), fosta sa soție, îi negociază un contract în Arabia Saudită.
Potrivit surselor playsport.ro, este vorba despre echipa Abha Club, locul 12 în prima ligă din Arabia Saudită, în ediția recent încheiată de campionat.
Reghecampf și Anamaria Prodan se pare că ar fi trecut peste momentele tensionate și ar fi convenit să rămână într-o relație civilizată, așa cum playsport.ro te-a anunțat deja. De altfel, agentul FIFA a declarat recent, într-un podcast, că ”Reghe” o va iubi toată viața, iar el va rămâne și pentru ea marea iubire.
Anamaria Prodan este plină de surprize. Celebra impresară a participat miercuri la un eveniment monden, la care și-au făcut apariția o mulțime de vedete. Fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf a ajuns cu dricul la petrecere.
Anamaria Prodan a intrat recent într-o afacere cu pompe funebre, motiv pentru care a achiziționat un dric cu care se plimbă peste tot. Sexy impresara a participat la Petrecerea VIVA! și a reușit să atragă atenția tuturor invitațiilor prin prezența ei.
Vedeta a venit cu dricul la petrecere. Alături de impresară, în mașina de 100.000 de euro se afla partenera ei de afaceri, Gabriela Lucuțar, Adriana Bahmuțeanu și soțul ei, George Restivan.
Dorind să respecte tema mașinii, Anamaria Prodan a purtat o superbă rochie transparentă, neagră. Fostul iepuraș Playboy a avut părul coafat într-un coc elegant și a pozat pe covorul roșu alături de prietenele ei, dar și de fiica sa, Sarah Dumitrescu.
Presa centrală a numit-o pe Anamaria Prodan ”Regina întunericului”, după ce impresara a apărut cu dricul la petrecerea Viva!.
Se pare că mașina este printre favoritele Anamariei Prodan, mai ales că nu vorbim despre un dric oarecare, ci de unul de lux, adus tocmai din Italia. Ea a avut grijă să le arate jurnaliștilor cât de încăpătoare este mașina. De asemenea, le-a vorbit despre dotările care o deosebesc de alte dricuri.