Conducerea gurpării din Copou a anunţat pe lista achiziţiilor pentru viitorul sezon şi numele portăriţei Fatemeh Khalili Behfar, jucătoare care s-a remarcat la CM din urmă cu un an şi jumătate.
Aceasta a făcut parte din naţionala iraniană care a participat la ediţia găzduită în 2021 de Spania. Chiar dacă reprezentativa din care a făcut parte a pierdut toate jocurile disputate, portăriţa care va împlini la sfârşitul acestei luni 26 de ani a fost lăudată pentru prestaţiile sale.
A existat şi un moment plin de emoţie pentru iraniancă la sfârşitul meicului cu Norvegia, pierdut de asiatice cu 41-9. Chiar dacă a încasat foarte multe goluri în confruntarea împotriva nordicelor, Fatemeh Khalili a fost desemnată omul meciului. Iar momentul a făcut-o să izbucnească în lacrimi.
Spectatorii prezenţi în sală au aplaudat-o. Iar adversarele au acceptat să facă o fotografie de colecţie alături de ea şi coechipierele ei. Fata a fost în poartă şi la meciul împotriva României. Tricolorele fiind în aceeaşi grupă cu Iranul la CM din 2021. A fost o victorie clară pentru selecţionata noastră, 39-11, însă din nou evoluţia lui Fatemeh a fost una foarte bună.
Iranianca a jucat în ţara sa natală până anul trecut, atunci când a ajuns la gruparea turcă Antalya Anadolu. Acum îşi va face bagajele pentru a lupta la promovare alături de CSM Iaşi 2020. Gruparea din Moldova a terminat ultimul sezon pe poziţia a 5-a în divizia secundă, dar obiectivul pentru noua stagiune este accederea în Liga Florilor.
Echipa va fi preluată de Marius Dănuleţ, selecţionerul naţionalei de junioare a României, care va ajunge la Iaşi după CE din luna august, confrom celor de la HandbalMania. În afara lui Fateteh Khalili, alte jucătoare vor completa lotul ieşencelor.
Printre numele noi care vor ajunge la Iaşi se numără interul stânga brazilian Juliana Borges Lima, extrema muntengreancă Sladjana Prelevic precum şi fosta componentă a naţionalei de tineret Bianca Andreea Visic Lupaşcu.