CSM București a realizat eventul după 5 ani. Cristina Neagu și Crina Pintea au făcut show

22 05. 2023, 09:30
Meciul de handbal feminin dintre HC Dunarea Braila si CSM Bucuresti, contand pentru Liga Florilor, desfasurat in Sala Danubius din Braila, duminica 23 aprilie 2023. © FOTO:Sorin Pana/SPORT PICTURES

CSM București a reușit eventul în România. Jucătoarele antrenate de Adrian Vasile au câștigat și finala Cupei României, după ce reușiseră anterior să ridice trofeul Ligii Florilor. De cinci ani nu au mai reușit fetele din capitală să câștige eventul.

CSM București a reușit eventul

În finala Cupei României, CSM București a trecut de CSM Târgu Jiu, scor 31-25 (14-13).

Cristina Neagu şi Crina Pintea, cu câte opt reuşite, au fost cele mai bune marcatoare ale „tigroaicele” din acest meci. Nici jucătoarele de la Târgu Jiu nu au stat prost: Puşcaş, cu opt goluri, şi Ciolan, cu cinci reușite, fiind principalele marcatoare.

În urma acestei finale, fetele de la CSU Târgu Jiu, din postura nou-promovate în prima divizie în acest sezon, se califică în EHF European League. Surpriză din Final 4 a terminat sezonul pe locul 10, primul ce nu retrogradează.

Revenind la CSM București, trofeul este al doilea în doar o săptămână. Eliminate din sferturile EHF Champions League, „tigroaicele” au ridicat și trofeul Ligii Florilor, în urma cu câteva zile. A fost al doilea titlu din ultimii cinci ani pentru bucureștence, care l-au cedat de două ori în fața celor de la Râmnicu Vâlcea, respectiv o dată în fața rapidistelor.

Cristina Neagu, despre viitorul ei la CSM București

Înaintea turneului final de la Bistrița, Cristina Neagu a vorbit despre sezonul avut de CSM București, spunând că este dezamăgită de parcursul european al echipei sale.

„Ne bucurăm foarte mult pentru această reușită, mai ales anul trecut am fost foarte dezamăgite că nu am reușit să câștigăm titlul. Într-adevăr, am trăit această dezamăgire a necalificării în Final Four, însă trebuie să ne bucurăm de lucrurile bune pe care le facem. Anul ăsta am avut un sezon foarte bun în Liga Florilor, ne bucurăm, este total meritat.

Nu știu dacă am simțit mai multă presiune anul acesta, presiune este în fiecare sezon pentru că ne dorim să câștigăm totul pe plan intern și să ne calificăm în Liga Campionilor. Vă dați seama că atunci când nu reușim este o dezamăgire foarte mare.

Anul ăsta am avut un parcurs ideal, ne bucurăm de moment, dar nu prea mult pentru că joi plecăm la Bistrița și ne pregătim pentru Cupa României. Nu avem timp să ne bucurăm prea mult”, spunea Cristina Neagu, înaintea Final4-ului jucat la Bistrița.