La sfârșitul anului trecut, președintele lui Csikszereda, Zoltan Szondy, uimea într-o conferință de presă cu o afirmație tăioasă: ”În momentul în care presa şi televiziunile de specialitate române vor avea emisiuni şi în limba maghiară, din acel moment o să avem şi noi un site în limba română”. Controversa a pornit de la o întrebare lansată de un jurnalist, care a vrut să afle explicațiile clubului din Miercurea Ciuc vizavi de faptul că, deși e o formație care evolează în Liga 2 din România, nu are pe pagina oficială nicio versiune în limba română.
Situația e neschimbată și azi, dar în câteva intervenții de la începutul lui 2022 Szondy a punctat că lucrurile se vor reglementa începând cu sezonul viitor. Deocamdată însă, conducerea lui Csikszereda sondează o pistă nouă pentru a atrage finanțări suplimentare și beneficii publice din România: intenționează să obțină statutul de club de utilitate publică.
Ce înseamnă asta în materie de facilități? Răspunsul vine din OG 26/2000 privind asociațiile și fundațiile:
Art. 41
De asemenea, Codul Fiscal conține drepturile de care se bucură organizațiile de utilitate publică. Printre ele se numără:
– scutirea de la plata impozitului pe profit pentru veniturile obținute din reclamă și publicitate și veniturile din închirieri de spații publicitare pentru acele organizații nonprofit de utilitate publică din domeniul culturii, cercetării științifice, învățământului, sportului, sănătății (art. 15, pct. 2, alin. l).
– scutirea de plata taxelor speciale pentru autoturismele care provin din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile acordate de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică. Referirea este la taxa de primă înmatriculare.
Alte posibile beneficii atașate statutului de utilitate publică:
– atribuirea în folosință gratuită a bunurilor proprietate publică (OG 26/2000)
– posibilitatea acordării de la bugetul de stat sau a bugetelor locale de sume necesare pentru finanțarea programelor sportive realizate de structuri sportive de drept privat, fără scop lucrativ, de utilitate publică (art.67 din Legea Sportului 69/2000).
Zoltan Szondy explică demersul pentru playsport.ro: ”Considerăm că suntem de utilitate publică prin acțiunile noastre. Lumea ne cunoaște doar prin prisma echipei de fotbal, dar dacă veniți la Miercurea Ciuc veți vedea că susținem în internat, din fonduri proprii, circa 200 de copii talentați veniți de la sate, cu media peste 9 la școală. De asemenea, fiind o asociație regională, avem dezvoltate centre în 14 orașe din Transilvania. Există în jur de 4.000 de copii în sistemul Academiei”.
Bugetul lui Csikszereda se învârte în jurul sumei de 2 milioane de euro, din care aproximativ 1,4 milioane vin din partea guvernului maghiar, cu dedicație pentru copii și juniori. ”Consiliul Județean Harghita nu sprijină sportul, doar de la Consiliul Local am obținut anul trecut cam 800.000 de lei pe diferite proiecte”, subliniază Szondy. Și întărește: ”Atenție mare! Dacă reușim să obținem statutul de utilitate publică, nu înseamnă că vom primi mai mulți bani de la autorități sau că acestea vor fi obligate să ne dea bani”.
Deocamdată, proiectul de HG se află în fază de dezbatere, fiind afișat și pe site-ul Ministerului Sportului. Data încheierii consultării publice: 22 aprilie. Documentul e deja semnat de ministrul Eduard Novak (n.r. vezi galeria foto), iar pe lista celor care mai trebuie să parafeze e și vicepremierul Kelemen Hunor. Ambii sunt de la UDMR, partidul care reprezintă minoritatea maghiară din România, reprezentată masiv în Miercurea Ciuc: 78,54% din populația orașului.
Szondy mai face o precizare: ”A nu se face confuzie cu statutul de drept public, așa cum e cazul la CSA Steaua. Acolo, e hilar ca Ministerul Apărării Naționale, oricare ar fi de pe continent, să susțină o echipă profesionistă. Mi se pare o absurditate. Numai în România se poate așa ceva. Sunt interdicții formulate la nivelul Uniunii Europene, România și-a asumat anumite angajamente, care ar trebui respectate, nu să ne gândim cum să le dejucăm prin tot felul de farse. Cei de la CSA Steaua doar încearcă să aburească, să producă o confuzie”.
Continuă: ”În România, profesionist e considerat numai cine face parte din Liga Profesionistă. E o tâmpenie, pentru că din LPF poți face parte numai dacă ești în prima divizie. Suntem paraleli față de noțiunile Uniunii Europene”.
Potrivit unui document existent pe portalul Secretariatului General al Guvernului, respectiv ”Lista persoanelor juridice beneficiare ale statutului de utilitate publică în baza OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații – aferentă anului 2019 (actualizată februarie 2021)”, există în România numai cinci entități avizate dinspre MTS! Este vorba despre Asociația Presei Sportive, Asociația CS U-Mobitelco Cluj, Asociația Yacht Club Regal Român, Fundația Olimpică Română și Asociația CS Academia de Fotbal Gică Popescu.
Președintele de la clubul ”Baciului”, Paul Răducan, spune că ”deținem, într-adevăr, acest statut de utilitate publică, dar nu ne-a ajutat să câștigăm măcar 50 de bani până acum. A rămas o chestie scriptică”. Și Academia Gheorghe Hagi a încercat în 2019 să obțină același statut, dar ”demersul nu s-a mai finalizat”, susține directorul general al Farului, Cristi Bivolaru.