CSA vrea să-l distrugă pe Chipciu și cere suspendarea după discursul-manifest împotriva echipei Armatei. Ce riscă fostul stelist după ce i-a desființat public

Cristian Stan 05.10.2023, 11:14
CSA vrea să-l distrugă pe Chipciu și cere suspendarea după discursul-manifest împotriva echipei Armatei. Ce riscă fostul stelist după ce i-a desființat public

Alex Chipciu (34 ani) s-a lansat într-o adevărată tiradă la adresa celor de la CSA, la finalul unei partide din Cupa României.

Echipa din liga secundă nu poate trece cu vederea peste această escapadă și cere ca fotbalistul lui U Cluj să fie suspendat.

CSA ia măsuri după discursul lui Chipciu

Alexandru Chipciu a fost jignit de Peluza Sud în timpul meciului CSA Steaua – U Cluj, scor 1-3, iar la final a ținut ”să răspundă cu aceeași monedă”.

Mijlocașul în vârstă de 34 ani i-a criticat în termeni duri pe duri pe ”militari”, însă aceștia au decis să depună memoriu la Comisia de Disciplină și Etică a FRF, conform GSP.

CSA invocă articolul 52 din Regulamentul FRF, unul care prevede suspendarea între 2-6 etape unui jucător care „prin orice mijloace, cum ar fi gesturi sau cuvinte jignitoare, aduce atingere onoarei, reputaţiei, demnităţii sau imaginii publice a unei persoane”. Întrucât declarațiile au fost făcute prin intermediul mass-media, suspendarea poate fi și mai mare, între 4 și 8 etape.

Ce a declarat fotbalistul la adresa CSA

”Dacă asta e Steaua cu echipamentul ăsta fake…Din punctul meu de vedere e o echipă fantomă. Păcat de suporterii astia de Peluza Sud care e o peluza frumoasă, dar nimic mai mult. M-au înjurat de soră, de nevastă, de copii, că sunt sclavul domnului Becali. Aşa e, sunt. Sunt sclavul lui, iar ei sunt sclavii Armatei.

Din păcate, eu n-am simţit nimic pe teren. Din contră, copiii făceau poze cu mine. Şi jucătorii lor, dacă îi intrebai, erau fanii mei. Nu ca sunt eu fotbalist mare. Nu sunt fotbalist mare, dar s-au bucurat atunci cu noi. Ghencea nu mai e Ghencea aia veche. Avea o istorie în spate. Acum e un stadion frumos, cu blocuri pe aici…Un stadion foarte frumos. Stema e frumoasă şi ea, dar echipamentele nu ştiu ce sa zic”, a declarat Alexandru Chipciu”, la finalul meciului CSA – U Cluj.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622