CRONICĂ. Un punct de plecare. FCSB termină la egalitate cu Sepsi, 1-1, la debutul lui Edi Iordănescu pe banca vicecampionilor  

Cătălin Mureșanu 23.08.2021, 23:35
CRONICĂ. Un punct de plecare. FCSB termină la egalitate cu Sepsi, 1-1, la debutul lui Edi Iordănescu pe banca vicecampionilor  

23 August. La FCSB s-a terminat o dinastie și începe o eră.

Satrapul Gigi Becali a renunțat la putere și rămâne, ce ironie, singur la palat. Pardon! Cu Luțu alături de el, credincios iuncher.

De azi, Edi Iordănescu și-a început treaba. Când vine vorba de 23 August, uitați de 1944!

Istoria ne-a preparat pentru o uriașă tradare printr-o  mare nedreptate.

1939. August. Tot 23. Și în cazul nostru, subdimensionat, este vorba de un pact. Pactul Becali – Iordănescu.

Cine e Ribbentrop, cine e Molotov? O să vedem! Important rămâne, ca de fiecare dată, poporul. În cazul nostru, roș-albstru. Generalul Anghel Iordănescu a spus: „La Steaua e nevoie de dictatură militară!”

Zis și făcut, Edi, fiul său, până acum un credincios soldat pe fronturi străine, a preluat bastonul de mareșal. Nu-i așa, dacă îți pui „cașcheta”, FCSB poate fi chiar și Steaua!

Cristea iertat, Crețu executat

Pentru cât timp? Din primul minut al meciului cu Sepsi căutăm, deja, răspunsul.

Cristea, fundașul pus pe OLX la preț de chilipir de către Becali, e titular. Așa e în țărâna noastră, important e cine te cunoaște! Și ce mică e distanța, în sibilicul fotbal autohton, de la „mica publicitate” în „primul 11”. De Alexandru Crețu știți ceva? Pentru el e bună Valea Piersicilor!

Ceva e clar, o să avem sub 2,5 schimbări la pauză, iar FCSB e mai așezată în fața unui adversar care își caută organizarea oștăsească dictată de Leo Grozavu.

Azi, antrenorul oaspeților este în tribună notând coordonatele frontului în carnețelul său de colonel absurd, bolnav de organizare și disciplină de front.

Cordea deschide meciul printr-o incursiune marcă personală, un iureș cu mingea la picior, centrarea e bună, însă Tănase, dintr-o poziție ideală -deprimat după ce a plecat, la preț de mărunțiș, chiar și Moruțan-, reia fără prospețime, fix în blocajul bine nituit în gambele ferme ale lui Rolan Niczuly (19).

Aganovic execută perfect o lovitură liberă și Sepsi conduce la pauză

Sepsi dă replica prin Cătălin Golofca. Implementat în jumătatea adversă, cu sprintul armat la așteptarea contraatacului, acesta dansează cu schimbări de direcție printre fundașii vicecampioanei și, din poziție evidentă de gol, reia, la distanță apreciabilă, pe lângă.

FCSB nu prinde semnalul.

Și Sepsi deschide scorul dintr-o lovitură liberă din umbra careului. Aganovic speculează zidul știrb și plasamentul regretabil al lui Vlad și trimite ferm, exact, în plasă.

Ai treabă multă, Edi!

Până la pauză, care e la un pumn de minute, FCSB toarce fără rost. Coman încearcă o aducere aminte, însă Mbappe e departe.

Tănase egalează, Cristea este cu assistul

FCSB revine, de data asta fără schimbări, isterică pe teren. Asaltează viroaga adversă și, în minutul 58, după o fază fixă, o minge care survolează careul lui Sepsi, recentrată de Cristea- nea Gigi ce bine că ți-ai dat demisia- este așezată de fruntea, de data asta înțeleaptă, a lui Tănase, în bolta porții. După un dulce anturaj cu transversala, balonul aduce agalarea.

Vlad poate fi și erou, apără penalty-ul executat telefonic de Mitrea

Și Vlad își ia revanșa. Sepsi obține penalty după ce Ovidiu Popescu degajează glezna unui adversar, iar Mitrea execută telefonic, fix în dansul portarului.

FCSB se stinge, parcă nepregătită fizic, Sepsi rămâne cu oportunitățile și Vlad are, din nou, un reflex strălucitor la reluarea din apropiere a lui Chunchukov.

Edi debutează cu un rezultat palid, un egal care, după cursul jocului poate fi mulțumitor, Vlad, omul care a pierdut o benă de puncte, reușind să salveze, la debutul lui Iordănescu, un punct. Poate punctul de plecare!

 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622