Noi, românii, suntem primitori. La Euro ne-am „calificat” cu ospitalitatea. Avem fete frumoase, mâncare bună și stadion. Cu acoperiș. Bine ați venit la București!
Prin nările arenei dintre Pantelimon și Balta Albă se scurge fiorul ecoului balcanic. Macedonenilor, cu al lor buchet etnic, le clocotește altfel colesterolul în vene. Pentru că sunt ca noi, românii. Ciclotimici, vii, explozivi și mereu nerăbdători. Austriecii au liniștea valsurilor și calmul obișnuinței unor astfel de seri. Unii au crescut cu Mozart, ceilalți cu zgomot de caterinci și acordeoane împletite în ritmuri orientale. Pâlcurile fanilor veniți din lung de Dunăre înfloresc târziu, când ai lor ies pe teren. În tribunele pline pe sfert – sau chiar mai puțin- Macedonia… de Nord, să nu se supere grecii, câștigă meciul imnurilor. Corul lor e mai viu, peluza lor mai colorată, obrajii le sunt mai plini de viață.
Și a început! Meciul lor pe stadionul nostru. Macedonia se apără cu tot poporul. Nici nu sunt mulți. Vreo două milioane. Cu fundașii, cu mijlocașii, cu atacanții, cu Pandev… cu fluierăturile tribunei care însoțesc, încă din start, orice atingere austriacă de minge.
Balcanicii par determinați și, în același timp, mult mai agitați. Austria e meticuloasă, iar după un sfert de oră în care și-a consultat coordonatele tactice, Marcel Sabitzer scurtează un meridian peste toată gherila macedoneană. Lainer se strecoară, uitat, prin spatele perdelei de nepăsare a defensivei adverse, plutește ca un funigel și reia, din prima, în lungul porții. Nicio șansă pentru portar. Favoriții deschid scorul printr-o acțiune topometrică în care le-au predat, adversarilor, geometria în spațiu.
Macedonenii au stropul lor de orgoliu slavon. Și o tavă de noroc fructificată după un șirag de gafe în defensiva austriacă. Un fundaș degajează în splina unui coleg, balonul se scurge invers, spre poarta austriacă, Bachmann are solzi în palme, scapă balonul după o acvaplanare nefericită, iar vicleanul Pandev, o statuie de oportunism, închide cu un bocanc cinstit acest concurs fericit de împrejurări. 1-1. E scorul primei reprize, după o jumătate de meci cu un joc tulbure.
La fel începe și partea secundă. Se joacă cu fruntea în iarbă, e meci de luptă, austriecii își împing adversarii în propria jumătate, zaplazul lor e din ce în ce mai șubred, însă ei cârpesc, eroic, unde se crapă. Chiar și asupriți, macedonenii au demonstrat, oricând, că pot împunge fără milă un contraatac în pântecul advers. Și Bachmann blochează, ca un kamikaze, din gheata lui Boban, copilul crescut de Hagi în alizeul de la Ovidiu. Învolburatul Vardar se răstește, printr-o contră fulgerătoare, la nobila Dunăre. Imediat se evidențiază, cu un plojon ireal și Dimitrievski, celălalt portar.
Fruntariile macedonene sunt invinse în minutul 78. Alaba este lăsat să centreze și o face perfect cu o paranteză la colțul scurt, acolo unde, desprins din ciorchinele defensivei adverse, fără finețuri, plat, ferm, Gregoritsch pune latul și își readuce echipa în avantaj. Și pentru curajoșii macedoneni e gata într-un final în care nu mai au vlagă. Arnautovici are propulsia bună, scapă spre poartă, slalomează portarul și reia, cu toată încăpățânarea tardivă a unui fundaș, în poarta goală.
Austria se impune și merită victoria. Finalul e al lor. Acum tot lor le aparține și ecoul. E glasul născut din furia imperiilor.