CRONICĂ. Mouriel Rădoi. Știm să ne și apărăm. Victorie la stilul smuls. România trece de Honduras și debutează cu dreptul la Olimpiadă

La „mondial” suntem, de decenii, printre primii rămași acasă. De ceva vreme lipsim și de la „europene”. Nouă, la fotbal, ne-au rămas preliminariile. Acolo ne plângem de milă, ne antrenăm blestemele și ne scăldăm mediocritatea în valuri amare de aduceri aminte.

Dar ne-am calificat la Olimpiadă. Ne cântă imnul la Tokyo și debutăm  cu Honduras, într-o grupă din care mai fac parte Noua Zeelandă și Coreea de Sud. Lotul lui Rădoi este format din cine s-a nimerit. În fotbal, banul alege. Mingea sau terenul. Din păcate și cine merge la Olimpiadă.

Aioani, Ghiță, Marin, Pașcanu , Rațiu, Ciobanu, Dulca, Ștefan, Dobre, Ganea și Gheorghe sunt cei 11 „urmași ai lui Traian” aliniați la imn. Un „Deșteaptă-te române” cântat, ca niciodată, din toată măduva.

Începem timid, adversarii au ocaziile importante

Hondurienii sunt mai curajoși și, după 10 minute de studiu reciproc la mijlocul terenului, Pineda reia puternic un balon respins timid de defensiva noastră, mingea este deviată de Ștefan, însă Aioani, plecat în plonjon pe colțul șutului, își lasă un picior salvator în urmă și respinge. Scăpăm din prima cumpănă a meciului.

Jocul nostru este precum selecția. La întâmplare. Tragem în orb și ne găsim, repede, locul. La cutie, în defensivă. Adversarul are mingea, a câștigat mijlocul terenului, iar Rădoi lansează comenzi disperate dintre amigdale: „Nu vă mai retrageți!”. Suntem, deja, în poziția noastră istorică.

Înscriem cu noroc și conducem la pauză

Echilibrăm la capitolul posesie, însă se vede, chiar și de pe muntele Fuji, că nu avem relații de joc. O contră a adversarilor ne trezește din letargia unui meci tern. Marius Marin gafează în propria jumătate, Benguce fură un balon, este propulsat spre poartă și-l depășește, din fentă, pe Aioani. Ne salvează Ghiță. Rămas singur la portiță. Benguce reia mohorât, fără vlagă, fix în picioarele jucătorului nostru care, din poziția ultimei soluții, respinge balonul cu un plasament eroic.

Răspundem prin Rațiu. E mostra noastră de orgoliu. Incursiune în careu, șut din lateral și ne trepidează sistolicele. Mingea trece, cu subiectivism, la un halep de poartă. Hai România! Și un corner pierdut printre ultimele secunde ale reprizei ne aduce bucuria. Ciobanu execută, din gheata lui pleacă o acoladă înșelătoare. Ce execuție vicleană! Mingea ricoșează în plasă din scalpul nefericitului Oliva. Iar Oliva le-a semnat coliva. Conducem. Nemeritat, dar ce contează? Ocaziile se răzbună. Așa spune un clișeu malonest din fotbal.

România rezistă, în repriza secundă, presiunii honduriene

Repriza a doua propune același fotbal cenușiu, ruginit. De miniu. Diferența e că, acum, avem ceasul de partea noastră. Hondurienii vor… dar nu prea pot nici ei. Sunt pecipitați și limitați. Adversarul își păstrează aceeași posesie și, de data asta, Radoi nu prea mai pare deranjat de acest aspect. După ce a fost forțat să-l schimbe pe Ștefan cu Boboc, pe teren intră Sefer și, după 10 minute, șutul rapidistului din careu este boxat, cu greu, de portarul Hondurasului.

Radoi, adeptul fotbalului ofensiv, a băgat autobuzul în poartă

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Ne baricădăm. Ne prinde albastrul. Nici Italia, pe vremuri, nu se apăra așa. Nici măcar Chelsea în era lui Mourinho. Stăm pe două linii și blocăm, cu toate resursele disperării, fiecare atac hondurian. Pașcanu e kamikaze și Rădoi plombează defensiva. Crapă peste tot, iar Rațiu e șubred. Intră Ricardo Grigore și Mirel, mai de voie, mai de nevoie, își consumă toate schimbările în minutul 74. Am cedat orice urmă de posesie, ne înteresează rezultatul și suntem atât de aproape de un debut festiv. Mai sunt cinci minute și adversarii se frâng, năuciți, în viroaga noastră defensivă. Mirel și-a mototolit filosofia. Adeptul imberb al fotbalului ofensiv a băgat autobuzul în poartă cu Hoduras. Ce destin. Ce chin. Spunem, din nou, ce contează, luăm aer în piept și intrăm în prelungiri. Și nu se mai întâmplă nimic, reușim victoria, mai bine spus o smulgem și debutăm cu dreptul la Olimpiadă. E tot ce contează!