Liga 1 este, fără să ne supărăm, printre cele mai slabe competiții din Europa. Chiar și așa, este mai corectă decât Eurovisionul. Voluntari… un punct! FCSB… un punct! CFR… un punct. În plus. Și când te gândești că Dan Petrescu e supărat că, în play-off, se împart punctele.
Azi, în Gruia, dialogul purtat între peluză și tribună, „Ce- Fe- Re, victorie!” este sinonim cu un nou titlu. Al cincilea consecutiv. Al optulea din istoria clubului. Aplauze.
În ultimele săptămâni, FCSB a căutat, de zor, stadion. Pentru „finala campionatului”. După meciul cu Voluntari și rezultatul dureros, meciul de la Buzău rămâne motiv de agrement. 2-2. Și ce buni sunt cârnații de Pleșcoi! Din carne de oaie. Gigi știe. Rețeta de cârnați și compoziția eșecului. Râde Ciobi de oală spartă.
Ultimul hop pentru campioana care își dorește să strige, din nou, „aplaudați campiona”, e Craiova. Universitatea poartă răzbunarea la jambier, după ce, în urmă cu două sezoane, chiar în Bănie, CFR le-a macetat oltenilor visul titlului.
Și ardelenii își respectă imnul, sunt „primii puși pe fapte”. Deac, jucătorul care se confundă cu succesul riveran, execută în acoladă o lovitură liberă din lateral dreapta, Boateng se desprinde din linia frontului advers și, printr-o deviere cu clavicula, deschide scorul. „Ce-Fe-Re, victorie!”. Cât de aproape e titlul! Ce mult mai e până în minutul 90! Și cât o să se vorbească despre dubioasa poziție a marcatorului! E fum de ofsaid. În lipsă de VAR, ne trebuie un șubler.
Imediat, oltenii răspund și Baiaram, jucătorul alintat de interesul Fiorentinei, dintr-o poziție ideală, în miezul careului advers, trage în tranșeele vișinii.
Și Dan Petrescu și-a minat propriul teren. Fotbal puțin, scor care, după 45 de minute, păstrează titlul în Gruia. Mai e o repriză și, în fotbal, e posibil orice. (Sic!). Mai e un hop și titlul, cu linia ofsaidului trasată pe ecran, pare că se decide la microscop. Stop cadru. Ne vedem după pauză.
Ieșit de la vestiare, singurul om îmbrăcat cu geacă de iarnă din tot stadionul aleargă, printre rugăciuni rostite-n gând, spre locul blestemelor sale, banca de rezerve. E Dan Petrescu, admirabilul ofticos al fotbalului românesc, cu pașii săi mici și fălcile stacojii îmbibate de nervi, eterne nemulțumiri, valsuri de frustrare, omul aproape de un nou succes de gală în fotbalul românesc. „Ce-Fe-Re, victorie!”. Craiova e hologramă ștearsă a revanșei. Și Valerică Găman, bântuit de Păun, devine exponentul neputinței. Fundașul oltenilor blufează în marginea careului propriu, e nevoie de psiholog pentru a-i înțelege faptele, iar Debeljuh, oportunist, după ce dantelează balonul cu o preluare pentru piciorul drept, armează și înscrie cu un șut sec. 2-0.
„Campionii, campionii, ole, ole…” . Până la ultimul „ole” din scandare, clujenilor le tremură sistolicele. Mateiu reia din afara careului, fără apel, fix la colțul lung. 2-1. Și mai este o jumătate de oră. Dan Petrescu iuțește cu Omrani, Reghecampf răspunde cu Markovici. Intră și renegatul Nistor, iese Mateiu, omul care a șoptit speranța din rist. Speranța FCSB-ului pentru un ultim cartuș. În Crâng. Și speranțele se frâng. Minut cu minut într-un joc îmbâcsit, fracturat. CFR se apără în propria jumătate.
Ardelenii nu cad în păcatul FCSB-ului pentru că, nu e așa, experiența rămâne la purtător. Așa că Gruia rămâne fruncea! FCSB eternul loc 2, Craiova, așa cum a obișnuit, campioana unei mari dezamăgiri.