Criză de nervi pentru Mititelu! Cum a fost surprins în tribune la meciul cu U Cluj

Iosif Pintilie 27.04.2024, 20:45

FCU Craiova a obținut prima victorie după aproape trei luni în care nu au reușit să obțină trei puncte în niciun meci. Oltenii au trecut peste Dinamo, FC Botoșani și Poli Iași, în clasament. Ultimele două echipe nu au jucat însă în această etapă.

Meciul cu U Cluj, terminat cu scorul de 3-2, a fost unul de ”infarct” pentru fanii olteni. Adrian Mititelu a trăit la cote maxime acest meci.

Adrian Mititelu, nervos

Adrian Mititelu a fost foarte tensionat în acest duel. Deși echipa lui conducea cu 2-1, patronul oltenilor nu a fost prea mulțumit. La acest scor, a fost surprins făcând o criză de nervi în tribunele stadionului.

Eugen Trică a fost mulțumit de jocul echipei sale, dar anunță că trebuie să rămână concentrați, deoarece mai urmează meciuri tari.

„Vreau să le mulțumesc suporterilor de la Peluza Sud. Ne-au încurajat și au fost la înălțime. Ne-au încurajat din minutul 1. Parcă am uitat să ne bucurăm. Ne-am bucurat puțin, dar gata. Trebuie să ne antrenăm din greu pentru următoarele meciuri.

Băieții au jucat foarte bine azi. Așa cum spuneam la conferința de dinaintea jocului, ne lipsea ceva. Determinarea, hotărârea. Dar azi nu a fost așa. Băieții au intrat hotărâți să câștige meciul. Am revenit de la 0-1, deci am stat bine fizic și psihic. Echipa a arătat foarte bine. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Am câștigat o finală, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ.

Le voi da jucătorilor două zile libere, iar de marți ne așteaptă o altă finală, la Arad. Iar UTA joacă foarte bine. Am discutat cu jucătorii despre ce ne trebuie. Iar băieții au arătat pe teren. Determinarea a făcut diferența între o victorie și un meci slab. De acum încolo trebuie să jucăm cu am făcut-o azi. Dacă facem asta, va fi bine pentru toată lumea. Echipa asta merită să rămână în Liga 1”, a declarat Eugen Trică.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622