Cristiano Ronaldo e la pământ după această veste. A pierdut o avere uriașă din cauza unei investiții nefericite
Cristiano Ronaldo se numără printre mai bogați sportivi din lume. Starul portughez are tot ceea ce își dorește, dar continuă să administreze anumite afaceri, pentru a câștiga bani. Ce-i drept se implică și în acţiuni de binefacere, doar că acum nu este în apele lui, căci a pierdut aproape 10 milioane de euro.
Cum a pierdut Cristiano Ronaldo aproape 10 milioane de euro
Jucătorul lui Manchester United a cumpărat, în 2015, un apartament în hotelul Trump Tower din New York. Aceasta s-a dovedit a fi cea mai proastă afacere a sa. Internaționalul portughez a plătit pentru imobilul respectiv nu mai puțin de 16 milioane de euro, notează as.com.
Din cauza pandemiei de Covid-19, Ronaldo a scăzut prețul apartamentului la 6,84 milioane de euro. Cu toate acestea, el nu a găsit un cumpărător. În cele din urmă, Ronaldo a reușit să își vândă apartamentul de lux din New York. Problema este că a încasat doar 6,3 milioane de euro, după cum scrie sursa anterior citată. Pentru oamenii de rând această sumă este una exorbitantă, însă pentru CR7 reprezintă poate banii pentru o achiziție extravagantă.
Cît de mult l-a afectat pe portughez pierderea suferită
Un simplu calcul arată că Ronaldo a înregistrat o pierdere de aproape 10 milioane de euro, dacă ne raportăm la prețul inițial al imobilului. Portughezul încasează un salariu uriaș la Manchester United, dar respectiva pierdere i-a afectat puțin moralul.
Superstarul lusitan câștigă bani și din Instagram. Ronaldo este unul dintre cei mai iubiți sportivi din lume, iar imaginea sa se vinde incredibil de bine. Numai în ultimele zile a postat imagini pentru branduri cunoscute din lume, precum Nike, marca sa de lenjerie intimă sau clinica de transplantat păr – Insparya.
Câți bani ia starul portughez pentru o postare pe Instagram
Ronaldo a devenit primul om de pe planetă care atinge 400 de milioane de urmăritori pe Instagram, transmite Daily Mail. Lucrurile au evoluat rapid în cazul său, având în vedere că în urmă cu 6 luni el avea „doar” 300 de milioane de urmăritori.
Conform estimărilor, Cristiano Ronaldo a încasat doar anul trecut peste 40 de milioane de euro de pe urma postărilor de pe Instagram. Suma depășește cu mult salariul său de jucător la Manchester United, care este de 23 de milioane de euro net, fără bonusuri.