Inter Primavera, echipa pregătită de Cristian Chivu, nu trece prin cel mai bun moment. Dacă în urmă cu un an echipa se impunea în Serie A Primavera, acum situația echipei nu este cea mai bună.
Inter Milano a cedat în fața ucrainienilor de la Rukh Lviv, la loviturile de departajare. Panchenko a deschis scorul în minutul 30, iar Esposito egala pentru Inter în minutul 52.
La loviturile de departajare, Iliev, Fontanarosa și Stankovic au ratat pentru inter, în timp ce ucrainienii au tras și ei de două ori, prin Kitela și Kvas.
Inter a avut totuși o ”minge de meci”. Dacă Fontanarosa marca din lovitura de la 11 metri pe care a fost desemnat să o execute, atunci echipa lui ar fi mers mai departe în competiție.
Alte trei echipe s-au calificat până acum: Salzburg, care a trecut de Young Boys Berna, Dortmund, care a eliminat Hiberian, și Genk, care a elminat cealaltă reprezentantă a Italiei din competiție, Juventus.
Panathinaikos – Porto, MTK Budapest – Ajax, Hajduk Split – Shaktar și AZ Alkmaar – Frankfurt sunt partidele ce nu s-au disputat încă.
Inter nu stă bine nici în campionat, acolo unde echipa este pe locul 13. Antenorul român a încercat să explice, în urmă cu o săptămână, de ce nu merg lucrurile la echipă.
„Îmi pare rău pentru băieți, pentru cum a fost călătoria în ultimele trei luni. Am greșit totul, mai ales din punct de vedere mental. Nu sunt aici să găsesc alibiuri și scuze, băieții trebuie să dea totul mental și cu responsabilitate. E evident că atunci când joci modest, plătești. Nici ei nu au scuze, trebuie să se adapteze la competiție.
Vrem să-i facem pe băieți să crească, încercăm să dăm continuitate rezultatelor. Suntem Inter, dar ne luptăm să nu retrogradăm. Avem trei grupe într-una. Poate am meritat ceva mai mult în unele jocuri, dar continuăm să muncim și ne urmăm drumul”, a spus Chivu, potrivit Internews.