Cristi Săpunaru, val de ironii spre Petrolul: „Dacă jucam trei zile, se apărau trei zile! Au dat gol din jumătate de ocazie!” Toate reacțiile din tabăra Rapidului

Robert Zanfir 14.08.2022, 00:21
Cristi Săpunaru, val de ironii spre Petrolul: „Dacă jucam trei zile, se apărau trei zile! Au dat gol din jumătate de ocazie!” Toate reacțiile din tabăra Rapidului

Rapid a pierdut derby-ul cu Petrolul, din runda a 5-a din Superliga. Imediat după meci, Cristi Săpunaru și compania au declanșat un val de ironii la adresa rivalilor. „S-au apărat cu toată echipa”, s-au plâns giuleștenii.

A fost nebunie în Primvs Derby. Suporterii au luat cu asalt stadionul Ilie Oană și nu a lipsit mult să incendieze tribunele. Torțele și fumigenele au întrerupt jocul pentru minute bune. Gicu Grozav a dat lovitura pentru gazde, care câștigă al doilea meci consecutiv. De partea cealaltă, Rapidul este la primul eșec după trei succese la rând.

Cristi Săpunaru, val de ironii spre Petrolul. Toate reacțiile din tabăra Rapidului

„Înfrângere nemeritată, s-au apărat 90 de minute, dacă jucam trei zile, se apărau trei zile. Am pierdut pe jumătate de ocazie.

Toată echipa l-am încurajat pe Moldovan, i-a sărit mingea, se întâmplă. Ne-a salvat în atâtea alte meciuri. Am încercam să atacăm pe un teren de Liga 1 impracticabil. Avem suporteri, dar nu avem un teren de fotbal, așa se întâmplă în România. Atmosfera a fost frumoasă, este cel mai vechi derby al României.

Trebuia să fim un pic mai agresivi la finalizare și să înscriem. Gabi Tamaș este prietenul meu și va rămâne prietenul meu pe viață, dar una a fotbalul și alta prietenia”, a declarat Cristi Săpunaru la finalul partidei.

Alex Ionita: „Au făcut antifotbal”

„Ne doream foarte mult, trebuia să ne facem suporterii feiriciți, dar au marcat și au făcut un antifotbal. Ce pot să spun, păcat că nu am reușit să marcăm. La primul șut am fost aproape, iar la al doilea cred că a scos-o Tamaș. Am încercat să aduc un plus echipei, dar din păcate nu am reușit să marchez.

Știam de la începutul săptămânii, s-au grupat foarte bine. Noi, de fiecare dată, am luat fiecare meci pas cu pas. Acum trebuie să ridicăm capul și să ne gândim la următoarea partidă.

Am ieșit bine din ultimele trei meciuri, îmi pare rău că nu am câștigat. Avem suporteri incredibili, atmosfera a fost senzațională”, a spus și Alex Ioniță.

Adi Mutu: „Petrolul s-a apărat cu 10 în fața careului!”

„Am pierdut, rămânem cu zero puncte, dar cu o evoluție consistentă. Din păcate, nu am reușit să înscriem. Nu mai are rost să spun eu ce s-a întâmplat la Moldovan. S-a întâmplat, el rămâne cel mai bun din țară.

Cred ca am fost agresivi, am dominat tot meciul, am avut și ocazii de a da gol. Pentru o echipa care se apără cu 10 în fața careului. Eu altfel văd fotbalul, dar la echipe de genul ăsta scopul scuză mijloacele.

Atmosfera frumoasă, de derby, mulțumim suporterilor nostri. Mergem înainte, tragem învățăminte. Trebuie să fim mult mai buni în duelurile unu la unu și mai concreți în fața porții.

Rămânem cu o pestație solidă, dar cu zero puncte. Ceea ce nu îmi convine, dar mergem înainte. Este frustrant să pierzi când ai statistica de partea ta”, a spus și Mutu.

Petrolul – Rapid 1-0. ECHIPELE DE START:

Petrolul: Vâlceanu – Meijser, Tamaș, Huja – Pashov, Jair Tavares, Seto, Țicu – Cioiu, Ivanovski, G. Grozav
Rezerve: Moroz, A. Olaru, Velisar, L. Dumitriu, Cebotaru, M. Bratu, Măzărache, Irobiso
Antrenor: Nicolae Constantin

Rapid: Moldovan – J. Morais, Săpunaru, Al. Iacob, Fl. Ștefan – Kait, Crepulja, A. Ciobanu – Sefer, Dugandzic, Papeau
Rezerve: Ungureanu, Ignat, Onea, Al. Albu, R. Moise, Al. Ioniță II, Pănoiu, Costache, Mățan
Antrenor: Adrian Mutu

Stadion: Ilie Oană (Ploieşti)
Arbitru: Popa Cătălin (Piteşti) / A1: Mitruţi Daniel (Craiova), A2: Bîrdeş Romică (Piteşti) / Arbitru VAR: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi), Arbitru AVAR: Marchidanu Marius Cristian (Brăila)

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622