Vineri seara, fanii echipei Dinamo din Ștefan cel Mare au avut parte de o surpriză de proporții. Oficialii au anunțat Red&White 2022 Management este acum noul acţionar majoritar al clubului, cu peste 80% din acţiuni deținute. Cristi Borcea a avut și el ceva de zis despre fostul lui club de suflet și a „detonat” bomba despre Dinamo, după vânzarea sa.
Fostul acționar și președinte executiv al clubului Dinamo București între anii 1995-2012 a avut și el ceva de zis legat de mutarea acționarilor. La câteva ore de la vânzarea clubului, Cristi Borcea a lansat și el o veste care i-a luat prin surprindere pe fanii câinilor.
Acesta susține că noii conducători ai echipei din Ștefan cel Mare ar fi discutat deja cu Ionuț Lupescu. Vor să îl aducă la conducerea clubului sportiv și se pare că acest lucru ar fi pe placul lui Cristi Borcea.
Actualul soț al Valentinei Pelinel, cu care are o familie frumoasă și numeroasă, este dispus să reinvestească bani în echipă dacă acest lucru se va concretiza.
„Am văzut că acum i-au făcut ofertă lui Ionuţ Lupescu. Ar fi cea mai, cea mai… Dacă Ionuţ s-ar gândi să vină la Dinamo, cu siguranţă, unul – eu – aş fi care ar ajuta Dinamo. Ar fi foarte mulţi dacă Ionuţ ar veni la Dinamo, s-ar strânge mulţi în jurul lui Ionuţ să poată să dea drumul la un proiect. Dar numai cu condiţia să vedem primul buldozer că intră pe Ştefan cel Mare (n.r. – referire la reconstrucţia stadionului Dinamo)”, a spus Cristi Borcea, citat de Orangesport.ro.
Conform oficialilor, până pe 3 martie 2023 se vor face noile mutări care vor fi anunțate în cadrul unei conferințe de presă. În prezent, Dinamo evoluează în Liga a II-a și are probleme financiare serioase. În ciuda evenimentelor de aseară, Ionuț Lupescu nu a publicat o părere personală pe conturile sale de socializare.
Ionuț Lupescu a fost și va rămâne una dintre legendele clubului Dinamo. Aici și-a început cariera de fotbalist și a activat, de-a lungul timpului, de 3 ori, între anii 1986-1990, 1998-2000 şi 2000-2002.
În toamna lui 2022, Ionuț Lupescu făcea o declarație usturătoare la adresa suporterilor pe care îi acuza că nu susținc clubul mai mult.
„Situația nu este ușoară la Dinamo. Este complicat. Este în insolvență, s-au făcut foarte multe greșeli anul trecut din partea conducerii. S-au băgat suporterii în administrație și s-a văzut unde s-a ajuns. Problema este că nu s-a învățat nimic din asta și se continuă așa și în Liga 2. De aceea sunt foarte sceptic.
La opt milioane în Liga 2 nu poți spune că lucrurile sunt roz. Domnul Zăvăleanu zicea că va face tot ce e posibil. E vorba despre competență. Aceiași acționari care de 20 de ani sunt acolo și nu au făcut nimic, a ajuns această societate în halul în care a ajuns, apoi problema cu spaniolii și cei care au escrocat acest club. Lucrurile sunt complicate.
Mă doare pentru că am copilărit acolo, dar lucrurile sunt complicate și nu știu care va fi viitorul. Sper să se unească cu clubul sportiv. Acolo va fi un nou stadion care va aparține de Ministerul de Interne, respectiv Clubul Sportiv Dinamo și atunci eu cred că e normal ca ei să facă parte din această societate”, a declarat Ionuț Lupescu la Digi Sport.