Președintele celor de la CFR Cluj, Cristi Balaj, s-a declarat mulțumit de victoria din Trivale. A fost un succes care a readus încrederea în tabăra campionilor. Fostul arbitru cere mai mult respect pentru jucătorii lui Dan Petrescu și nu a uitat nici de rivalii de la FCSB.
Oficialul campioanei crede că CFR-ul trebuia deja să fie campioana României. Balaj este mulțumit după acest succes clar, cu FC Argeș.
Îi felicit pentru tot parcursul din acest an. Acești băieți merită mai mult respect, pentru cele 92 de puncte reușite în total. Noi vroiam să câștigăm, singurul lucu pozitiv după acest scor este că nu mai apar acele discuții, dacă învingeam cu 1 sau 2 la 0. Așa, nu mai vorbim de arbitraj, nu mai există suspiciuni aiurea, de scenarii. Le urez la mulți ani celor de la FC Argeș, sper să se califice în finala Cupei, pentru că merită, a declarat președintele clubului
Acesta nu a uitat nici de meciul din ultima etapă, cu FCSB, care nu are, încă, o locație fixată
Nu ne interesează unde se va juca cu FCSB. Ăsta este avantajul celor care au stadionul lor, dar avem alte dezavantaje. Trebuie întreținut, trebuie îngrijit, sunt costuri mari, dar măcar nu avem problemele lor. Doar noi și Farul avem stadioanele noastre, din păcate, a declarat Balaj
FCSB – CFR Cluj ar putea să se joace cu titlul pe masă, iar arbitrajul va fi un element important în această confruntare. Cristi Balaj a lămurit discuțiile legate de presupusa cerință pentru ca meciul să fie arbitrați de străini.
Nu vrem arbitrii străini, a lămurit și Meme situația. Singura dorință este să nu avem greșeli de arbitraj, nu vreau să se creadă că punem presiune sau ceva, este doar o dorință. Până de curând relansasem campioantul și pe cei de la Craiova, dar acum a rămas doar FCSB. Eu am încredere în acești jucători, să nu uităm că sunt aceeași jucători care, la începutul anului, la cum jucau, i-au făcut fericiți pe cei de la Craiova și FCSB că au egalat în ultimul minut, a comentat Balaj
Toată lumea zicea că CFR-ul este o echipă apatică, uite că i-am băgat noi în formă. Ne-au dat 6 goluri de ne-au îngropat, au luat încredere. E șocant, dar acest meci ne-a arătat nivelul la care ne aflăm, a comentat președintele celor de la FC Argeș, Jean Vlădoiu