Cu ocazia celei mai înfricoșătoare sărbători, Yanet Garcia a încins rețelele sociale. De Halloween, cea mai frumoasă prezentatoare de la Meteo s-a fotografiat într-un costum de vrăjitoare inedit. Cum au reacționat internauții, puteți afla în continuarea articolului curent.
În vârstă de 32 de ani, frumoasa fostă prezentatoare a rubricii Meteo a încins rețelele sociale, de Halloween. Originară din Mexic, Yanet Garcia s-a transformat într-o vrăjitoare sexy. Mai precis, ea a pozat în bikini, în timp ce ținea o mătură în mână.
De Halloween, vedeta a ales o costumație de-a dreptul incendiară. Garcia și-a etalat posteriorul bombat, purtând bikini de culoare neagră. Mexicanca și-a completat ținuta cu o pălărie de vrăjitoare, o pereche ciorapi până deasupra genunchilor și o mătură.
Imaginea, de-a dreptul incendiară, a fost postată pe social media, acolo unde a făcut furori. De menționat este faptul că, doar pe Instagram, Yanet Garcia are o comunitate extrem de mare de urmăritori. Mai precis, aproape 15 milioane de persoane o urmăresc pe frumoasa vedetă.
Așa se face că, postarea ei a adunat rapid foarte multe aprecieri, dar și o sumedenie de comentarii din partea fanilor. Iată câteva dintre reacțiile internauților:
Vezi această postare pe Instagram
”Femeia care te face să vrei să vezi prognoza meteo”, așa era supranumită Yanet Garcia de revista Playboy. Ei bine, acum ea nu mai este fata de la Meteo. Frumoasa mexicancă a renunțat la televiziunea ce a consacrat-o și și-a părăsit țara natală.
După ce s-a mutat în Statele Unite ale Americii, Yanet a devenit antrenor personal de fitness, însă activează și ca model. Având în vedere comunitatea imensă de urmăritori pe care o are pe Instagram, vedeta încasează peste un milion de dolari pe lună, bani obținuți doar din conținutul ei online.
Înainte de a ajunge prezentatoare, Yanet Garcia a absolvit o școală de contabilitate. La vârsta de 25 de ani, superba șatenă s-a angajat la postul de televiziune mexican Televisa Monterrey. Ajunsă pe micile ecrane, ea a devenit rapid extrem de populară, mai ales pentru felul în care prezenta rubrica Meteo (în rochii scurte și decoltate).