Cosmin Contra, probleme în Arabia Saudită! Câte etape va fi suspendat

Alex Bodnariu 23.03.2024, 00:47

Cosmin Contra (48 de ani), antrenorul echipei Damac, a primit o suspendare de patru etape și a fost amendat cu 10 mii de euro de către Comisia de Disciplină a federației din Arabia Saudită. După înfrângerea cu 1-2, fostul selecționer a declarat că a existat „o viciere a rezultatului” și a catalogat arbitrajul ca fiind „o rușine”.

Antrenorul saudiților a avut o ieșire nervoasă la conferința de presă. Contra s-a arătat dezamăgit de prestația arbitrilor și a sugerat că Al Hilal nu are nevoie de ajutor din partea centralilor. Fostul selecționer a cerut un penalty și un cartonaș roșu pentru Saud Abdulhamid.

„În primul rând, îi felicit pe Al Hilal pentru cea de-a 29-a victorie consecutivă. A fost o rușine de arbitraj. Ar fi trebuit să avem un penalty, iar Saud Abdulhamid ar fi trebuit eliminat. Este rușinos. Greșelile arbitrilor ne costă meciul. Al Hilal a cheltuit mulți bani pe transferuri și nu are nevoie de ajutorul arbitrilor. Damac a fost tratată nedrept și a meritat mai mult. Prefer arbitrii locali. Dați-mi voie să o spun public. Mi-a ajuns să aduceți arbitri care strică jocurile”, a relatat Cosmin Contra.

Contra va rata următoarele 4 meciuri ale celor de la Damac împotriva lui Al Khaleej, Al Hazem, Al Nassr și Al Akhdoud.

Antrenorul lui Al Hilal i-a dat replică lui Contra

Jorge Jesus, antrenorul lui Al Hilal, a răspuns declarațiilor lui Cosmin Contra:

”Cum poți să vorbești despre influența arbitrilor când noi n-am mai pierdut de 36 de meciuri și avem 29 de victorii consecutive?

Dacă ne-a ajutat cineva să ajungem aici, aceia sunt fanii noștri, care ne sunt alături. Fără munca jucătorilor de la antrenamente, fără susținerea fanilor, noi n-am mai fi avut aceste rezultate bune.

Al Hilal le-a fost superioară celorlalte echipe atât la nivel tactic, tehnic, cât și la nivel de grup. Noi am câștigat pentru că am fost mai buni, iar ei se folosesc de tot felul de scuze pentru a ne lua din merite. Astea sunt scuzele pierzătorilor.

Noi am reușit să câștigăm pentru că am fost echipa mai bună”, a transmis Jorge Jesus, antrenorul lui Al Hilal.

Echipa antrenată de Cosmin Contra trece printr-o perioadă slabă în campionatul saudit. Aceștia se află pe locul 7.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622