Cosmin Contra a ratat o calificare la națională și l-a felicitat pe Edi Iordănescu, selecționerul care a dus prima reprezentativă după opt ani la turneul final european. „Guriță” a fost impresionat de Andrei Rațiu în meciul cu Israel și spune că „tricolorii” nu au mai avut de mult un fundaș dreapta atât de bun. Bătăliile din Primera Division l-au ajutat.
Cosmin Contra a suferit enorm în meciul Israel – România, câștigat de reprezentativa condusă de Edi Iordănescu. A fost duelul în urma căruia naționala s-a calificat după opt ani la Campionatul European de Fotbal. Aveam nevoie de o victorie, dar am câștigat, grație reușitelor semnate de George Pușcaș și Ianis Hagi. „Guriță” a fost impresionat de jucătorii naționalei, dar a vorbit în mod special de Andrei Rațiu, cel care joacă pe postul de fundaș dreapta. Un rol pe care Cosmin Contra îl știe foarte bine.
Fostul selecționer a declarat că a fost impresionat de jucător atât la națională cât și în duelul cu Real Madrid din Primera Division.
„Pe Rațiu l-am avut și noi în vizor, când eram la națională, dar atunci juca la Villareal 2 și era greu să-l aducem. Eu cred că a făcut un meci bun pentru Rayo în meciul cu Real Madrid, unde l-a avut adversar pe Vincius și cred că asta i-a dat mare încredere. Este adevărat că uneori se mai complică, dar eu cred că de mult naționala nu a mai avut pe postul de fundaș dreapta un jucător atât de puternic, defensiv și ofensiv”, a declarat Cosmin Contra la Digi Sport.
Citește și : Anamaria Prodan îl sfătuiește pe Edi Iordănescu să plece de la națională
Cosmin Contra l-a lăudat și pe Nicolae Stanciu, un jucător pe care l-a convins în această vară să se transfere din China în Arabia Saudită. Căpitanul naționalei României este om de bază la Damac, formație care se află pe locul 10, în prima ligă saudită.
„După două calificări ratate s-au aliniat astrele, grupa nu a fost nici foarte complicată și mă bucur pentru Edi Iordănescu și pe Nicolae Stanciu pe care l-am adus aici la Damac. Stanciu mi-a vorbit foarte frumos despre atmosfera de la echipa națională și îmi spunea că sunt șanse de calificare.
El a suferit mult în mandatul meu și al lui Mirel, pentru că atunci s-au ratat două calificări. Eu aș șansa să-l antrenez pe Stanciu și să-l trimit în formă bună la națională”, a mai spus Contra.
Fostul selecționer i-a transmis un mesaj de felicitare selecționerului Edi Iordănescu, cel care i-a mulțumit pentru munca pe care a depus-o la echipa națională.
Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024
21 noiembrie 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Sursa FOTO: Profimedia