Sportivii care s-au deplasat la beijing pentru Jocurile Olimpice de iarnă se confruntă cu mari probleme în hotelul de carantină. Biatlonista rusă Valeria Vasnetsova a povestit ce i-a fost dat să trăiască după ce a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus.
Tânăra de 24 de ani a povestit, printr-o postare pe contul său de Instagram, ce coșmar a trăit în China, după ce a fost depistată pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.
Plâng în fiecare zi și vreau să se termine toate astea odată.”, a scris Vasnetsova, pe pagina ei de Instagram.
Ea susține că a primit aceeași mâncare, la mic dejun, prânz și cină, timp de cinci zile consecutive. Rusoaica a postat chiar și o poză, pentru a demonstra cele spuse.
Am slăbit atât de mult încât oasele picioarelor încep să se vadă. Pastele sunt singurele comestibile, dar astăzi am forțat carnea sau mai bine zis grăsimea pentru că mi-e foarte foame.”, a afirmat rusoaica, conform celor de la Aftonbladet.
Valeria Vasnetsova este conștientă că va pierde Jocurile Olimpice, după ce a fost testată pozitiv cu virusul Covid-19. Nu nu își mai dorește acum decât să se întoarcă în Rusia. Tratamentul de la Beijing i-a pus capac sportivei de 24 de ani.
Practic dorm toată ziua pentru că nici măcar nu mă pot da jos din pat. Mă doare stomacul. Sunt foarte palidă și am cearcăne mari în jurul ochilor. Vreau doar să se termine asta!”, a concluzionat Valeria Vasnetsova.
România va participa la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing cu 22 de sportivi care vor concura în 8 discipline: sanie, bob, skeleton, schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, biatlon şi patinaj viteză. Cele 8 sportive şi 14 sportivi vor fi repartizaţi în trei sate olimpice, la Yanqing, Zhangjiakou şi Beijing.
Iată cine va reprezenta România la JO 2022: