Corvinul mai vrea să facă o victimă la nivel înalt! Se duce după FCSB după ce a luat Cupa României. Când și unde se joacă Supercupa Românei

Bogdan Solomon 16.05.2024, 08:27
Corvinul mai vrea să facă o victimă la nivel înalt! Se duce după FCSB după ce a luat Cupa României. Când și unde se joacă Supercupa Românei

Corvinul Hunedoara a prins aripi după ce a cucerit Cupa României la loviturile de departajare. E gata să învingă și FCSB, chiar la ea acasă, în Supercupă.

Până atunci, însă, echipa hunedoreană celebrează acest moment istoric și așteaptă cu nerăbdare o veste de la UEFA în privința dreptului de a evolua în preliminariile Europa League. În Superliga nu a avut drept de promovare din cauza organizării (club de drept public), dar forul european ar putea fi îngăduitor.

Corvinul vrea s-o răpună și pe FCSB. Când se joacă Supercupa României

FCSB a devenit campioană cu trei etape înainte de finalul playoff-ului, iar după meciul cu CFR Cluj, ultimul de pe propriul teren în acest sezon, a primit mult așteptatul trofeu, celebrând alături de suporteri într-un autocar descoperit cu care a traversat Bucureștiul.

Primul meci al viitoarei stagiuni o va aduce astfel față în față cu deținătoarea Cupei, Corvinul, care va încerca să scrie o nouă pagină de istorie. Supercupa se va juca sâmbătă, 6 iulie, pe terenul roș-albaștrilor.

Rămâne de văzut ce stadion vor alege, în condițiile în care Arena Națională va găzdui două mega concerte în acea perioadă, Coldplay și Ed Sheeran. Printre variante se numără Ghencea, Arcul de Triumf, dar și arene din afara Bucureștiului.

Corvinul, comparată cu Real Madrid: „Uitați-vă cum suferă, dar în final tot câștigă

După finala Cupei României, Florin Maxim și-a felicitat elevii pentru victorie și a evidențiat spiritul de luptă al lor, comparându-i la capitolul mentalitate cu un gigant al fotbalului european: Real Madrid.

„Era singurul trofeu pe care puteam pune mâna sezonul ăsta. Am simțit o energie pe tot parcursul acestei competiții, de parcă e momentul nostru. N-a fost simplu, cu toate echipele întâlnite.

Dacă nu ne dădea nimeni nicio șansă cu Sepsi, cu CFR la fel, a venit și acel meci cu Voluntari în care plecam cumva favoriți. A fost o presiune pe noi, când Voluntari a egalat voiam să nu ne pierdem echilibrul. Îmi place să cred că suntem o echipă echilibrată.

Ați văzut că au avut crampe din minutul 75, dar așa se căștigă aceste meciuri. Azi, soarta a fost de partea noastră. Am suferit împreună. Cred că jucătorii au nevoie de acea energie și încredere pe care trebuie să le-o aloci.

Uitați-vă și la Real Madrid cum suferă, dar în final tot câștigă. Cred că tot din acest motiv am câștigat și noi, pentru că jucătorii noștri au echilibru și susținere și cred că pot întoarce scorul în orice moment”, a spus tehnicianul Corvinului.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622