Corvinul, EXECUTATĂ de rivale. Dreptul de promovare al clubului a fost respins, iar Federația a făcut anunțul oficial

Alex Matei 22.08.2024, 14:52

Conducătorii Corvinului credeau că au rezolvat în timp util actele pentru a schimba forma de organizare a clubului și a permite, astfel, promovarea în Liga 1 la finalul sezonului, dar situația s-a întors la 180 de grade.

Comitetul Executiv al FRF a respins cererea făcută de Corvinul, după ce avizul juridic dat inițial de Federație a fost contestat de FC Voluntari, FCU Craiova, FC Argeș și Csikszereda. Practic, Corvinul va mai juca cel puțin încă două sezoane în liga secundă.

„Federația Română de Fotbal face următoarele precizări în ceea ce privește situația clubului Corvinul Hunedoara:

Corvinul a depus documentația necesară pentru schimbarea formei juridice. În urma analizei, Departamentul Juridic al FRF a emis un aviz favorabil, pe care l-a publicat pe site-ul oficial al federației la data de 16 august 2024, constatând îndeplinirea cerințelor cu privire la documentația depusă.

În conformitate cu prevederile regulamentare aplicabile, mai multe cluburi din Liga 2 (FC U Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari, FC Argeș) au depus contestații cu privire la Avizul mai sus menționat. Având în vedere situația specială în care se regăsește clubul Corvinul, ca urmare a participării sale în competițiile europene, precum și din cauza imposibilității amânării mai multor jocuri ale acestuia din cadrul Ligii 2 (clubul având deja 3 meciuri amânate), Comitetul Executiv a constatat că, în ciuda faptului că actele prezentate de club sunt suficiente pentru a permite modificarea formei juridice, nu există un orizont de timp suficient pentru a se putea adopta o decizie ulterior soluționării respectivelor contestații în instanțele sportive.

Pentru toate cele de mai sus, Comitetul Executiv a decis respingerea cererii clubului”, a anunțat Federația Română de Fotbal printr-un comunicat publicat astăzi pe site-ul oficial.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622