Cori Gauff a intrat în istorie la Paris. A devenit cea mai tânără finalistă din ultimii 21 de ani. Iga Swiatek, obstacolul din calea primului mare trofeu

02 06. 2022, 21:20
Cori Gauff va juca finala de la Roland Garros cu Iga Swiatek

Cori Gauff (18 ani, 23 WTA) a trecut de Martina Trevisan (28 de ani, 59 WTA), 6-3, 6-1, în semifinalele de la Roland Garros. Americanca devine cea mai tânără finalistă de la Paris, din ultimii 21 de ani.

Cori Gauff face istorie în al doilea turneu de Grand Slam al anului. Americanca a trecut în doar 88 de minute de italianca Trevisan și va juca prima mare finală a carierei. Noua Serena Williams are în palmares două titluri WTA, dar și trofeul de la Roland Garros, în proba de junioare.

Cori Gauff va juca finala de la Roland Garros cu Iga Swiatek

În ultimul act de la Paris, americanca va da peste „sperietoarea” Iga Swiatek. Poloneza a trecut în semifinale de Daria Kasatkina și a ajuns la 34 de meciuri consecutive fără eșec.

Prin victoria de joi, Cori Gauff devine cea mai tânără jucătoare care va juca finala de la Roland Garros în ultimii 21 de ani.

Kim Clijsters, în 2001, tot la 18 ani, a bifat ultima performanță de acest gen. În 2004, Maria Sharapova a jucat și a câștigat finala de la Wimbledon, la vârsta de 17 ani.

Momente jenante la Roland Garros. Iga Swiatek a reacționat după ce a fost acuzată de lipsă de fair-play

Iga Swiatek a trecut cu bine peste momentele jenanate din sfertul de finală. Poloneza a fost acuzată de lipsă de fair play în timpul meciului cu Jessica Pegula (11 WTA).

Liderul WTA a câștigat un punct decisiv, după ce mingea a căzut de două ori în propriul teren, fără ca arbitrul să vadă. Nu a reacționat la punctul care avea să îi aducă break-ul, spre nemulțumirea fanilor.

„Chestia este că încerc să ajung la fiecare minge în principiu și, da… dacă au fost două sărituri, atunci îmi pare rău!

Dar în acel moment eram atât de concentrată să ajung la minge și să câștig punctul, încât am mers înainte, știi… Aceste momente sunt destul de complicate pentru că totul ține de arbitru.

Dar dacă au fost două sărituri, atunci îmi pare rău, eram prea concentrată pentru a câștiga punctul!”, a spus Swiatek. după meci, despre momentul controversat.