Corespondență din Doha. Dor de Diego. Un reportaj fascinant din mijlocul nebuniei declanșate de fanii Argentinei

Nu știu dacă v-ați dat seama, dar Diego e aici, cu noi, la Doha. E doar o cifră bleagă data de 25 noiembrie 2020, când se spune că El Pibe d’Oro s-a dus dincolo, pe tărâmul celor drepți. Cum ar veni, e primul Mondial fără Maradona printre cei vii, dar asta e deja o glumă nesărată.

Cine poate să creadă o asemenea enormitate? Sunt în susul tribunei de pe ”974”, arena construită din containere strident colorate, iar jos, în iarbă, Argentina se distrează literalmente cu Polonia. Hinchada cântă non-stop într-un ritm amețitor și după un repertoriu irepetabil, arena tremură la propriu sub tropăitul sacadat al zecilor de mii de sud-americani, iar golul e, evident, doar o chestiune de timp și spațiu.

”Quiero ganar la Terceraaaa, quiero ser campeon mundiaaaal”

Ce se întâmplă cu Messi înaintea semifinalei de la Copa America

Scaloni a pregătit un plan special pentru Messi înainte de Copa America 2024. Programul neașteptat…

Messi ratează un penalty, Szczesny îi parează miraculos tirul și mă uit teleghidat spre colegii argentinieni de la masa presei, unde parcă îl văd pe Dieguito pe post de comentator, urcat pe de-a întregul pe desk, gesticulând nebunește și aruncând un ”Puta Madre!” printre dinți. Umbra lui Maradona chiar e acolo, cu alura lui dolofană, ținând isonul imensului cor alb-albastru pe refrenul preferat al Mondialului.

”Muuuchaaaachos, ahora nos volvimos a ilusionaaaar / quiero ganar la Terceraaaa, quiero ser campeon mundiaaaal”. Și-nc-o dată, și-nc-o dată, și-nc-o dată! Băieți, acum ne-am făcut din nou speranțe / Vreau să câștig al treilea titlu, vreau să fiu campion mondial.

”Y al Diegooooo, en el cielo lo podemos veeer / con Don Diego y con La Totaaaa, alentandolo a Lioneeeel”. Și pe Diego, în ceruri îl putem vedea / cu Don Diego și La Tota, încurajându-l pe Lionel. Maradona, părinții, Messi. Vedeți, așadar, că băiatul din Villa Fiorito chiar e aici, cu noi, în mijlocul unui vulcan inimaginabil, in-i-ma-gi-na-bil!!, susținut în primul rând cu melodia la zi a tipilor de la La Mosca, trupa preferată a lui Lionel.

Cântă, cântă, cântă, ce pasiune copleșitoare!

Golurile lui Mac Allister și Alvarez vin firesc, fiesta din tribune atinge cotele unui balamuc vesel, iar fluierul final nu înseamnă decât că lumea aceasta nebună instalată vremelnic pe ”974” se răspândește prin împrejurimi pentru a celebra pasul cel nou spre ”La Tercera”. Nu înainte de a mai zăbovi jumătate de ceas în peluze, unde cântă, cântă, cântă. Cântă neîncetat, cu o putere și o pasiune absolut copleșitoare, care te obligă să lăcrimezi în fața unei asemenea demonstrații de bucurie fără margini. 

Cobor într-un târziu pe esplanada din jurul arenei, unde o mare Albiceleste continuă petrecerea cu o intesitate greu de descris în cuvinte. Și iar Diego e aici cu noi. E pe mii de tricouri, pe eșarfe, pe steaguri, pe fulare, e în toate refrenele, e pe buzele băieților, fetelor, copiilor, vârstnicilor. Totul trece prin Diego.

Imagini cu copii și bătrâni

O puștoaică simpatică foc, nu mai mare de 4-5 ani, are pe spate numele lui Maradona și deja știe să pozeze în versiunea clasică, arătând cu degetele mari de la mâini, peste umeri, către inscripția de pe tricou. Un bătrânel transpirat leoarcă poartă atârnată de gât, ca un fel de șorț, o poză cât tot trunchiul, cu Diego sorbind din ochi Cupa Mondială cucerită în 1986, în Mexic. 

Diego e, așadar, cu noi în diferite ipostaze și va fi fost probabil și în vestiar după gângăveala cu Arabia Saudită, ca să le explice urmașilor săi că, dacă nu și-au dat seama, a început, totuși, turneul. 

Iar Argentina s-a trezit la timp, tocmai ce a intrat serios în Mondial, cu o lecție deschisă contra unei Polonii sedate, mulțumită că nu a încasat vreo cinci-șase și merge mai departe grație milei creștine a unui adversar care nu și-a propus să apeleze chiar la scoruri epice. 

Metroul în pericol!

Văd de jur-împrejur oameni care se îmbrățișează, se fotografiază, se urcă în cârcă unii la alții, fac live-uri pe telefoane, probabil în direct cu rudele sau amicii de la Rosario, Buenos Aires, Tucuman sau Mar del Plata, unde pesemne că străzile au fost luate cu asalt. Sau dau interviuri onomatopeice posturilor TV argentiniene, cu jurnaliști extaziați, intrați ei înșiși în vâltoarea unei seri fierbinți. 

Caravana bucuriei devine apoi mobilă, se mută ușor-ușor spre metrou, unde vagoanele duduie pe versurile argentinienilor. Nimeni n-are de gând să asculte nici măcar o secundă de rugămințile voluntarilor binevoitori, care aproape că pică în genunchi cerând mulțimii dezlănțuite s-o lase mai ușor ca să nu răstoarne trenul tot mai șubred sub dansurile tribale ale învingătorilor. 

Doamne, cum va arăta petrecerea de titlu?

Messi și compania abia au trecut de grupe și, dacă așa se sărbătorește o calificare normală în optimile de finală, nici nu vreau să mă gândesc cum va arăta petrecerea dacă pun mâna pe trofeu, în 18 decembrie. Un lucru e însă sigur: Diego va fi mereu aici, cu noi, de la cap la coadă, așteptând minunile lui Lionel.

”Muuuchaaaachos, ahora nos volvimos a ilusionaaaar / quiero ganar la Terceraaaa, quiero ser campeon mundiaaaal / Y al Diegooooo, en el cielo lo podemos veeer / con Don Diego y con La Totaaaa, alentandolo a Lioneeeel”. Cântecul Mondialului se aude tot mai difuz, vocile se despart. E aproape 3 dimineața și, când ajung în cameră, îmi propun să dau repede un mail organizatorilor să reverifice gradul de stabilitate al tribunelor de la ”Ahmad Bin Ali”. 

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Pe 3 decembrie, seara, ne mutăm acolo carnavalul, cu Australia, și zău că se vor zgudui grav fierul și betonul!