Cristi Borcea reaprinde speranțele celor care își doresc să-l vadă investind din nou la Dinamo. Ar fi gata să pună umărul la revenirea echipei sale de suflet în elita fotbalului românesc, dar nu în orice condiții.
Cei 17 ani în care Borcea a fost acționar majoritar și președinte executiv au coincis cu perioada de glorie a clubului din Ștefan cel mare, care a cucerit nu mai puțin de 12 trofee. Acum are noi proprietari, dar se zbate în anonimatul ligii secunde după prima retrogradare din istorie și este măcinat de probleme financiare.
Întrebat despre o posibilă revenire, fostul finanțator a dezvăluit că fiul său, Patrick, își dorește să se implice, dar dacă lucrurile nu se vor concretiza, tatăl este gata să devină un sponsor important. Asta după ce noul stadion promis de autorități va deveni realitate.
„Nu mă interesează nimic din fotbal. Am trecut prin prea multe şi eu sunt un tipicar şi mereu m-am bătut pentru locul 1, să câştig tot timpul. Patrick îmi spune mereu: ‘Tati, când facem stadionul, vreau să facem!’. ‘Tati, nu există locul doi la Dinamo’. M-a învățat nea Cornel de când am venit, din 1995. Am fost pe locul 14, nu știu ce m-ați întrebat și am vorbit. M-a tras deoparte și mi-a spus: ‘Ieși când o să câștigi un campionat. Locul doi la Dinamo nu există!’.
Este în Liga 2 și asta este. Trebuie să facă stadionul și atunci va fi altă situație. Patrick o să se implice în momentul în care va fi stadionul gata. Și o să îl ajut. Dar o să i-l dau pe Tică Dănilescu, pe Buduru, pe nea Cornel Dinu și, dacă vrea… Eu nu! Eu vreau să vin la lojă, la meciurile importante. Dacă nu se va implica Patrick, voi fi eu un sponsor important, când va fi gata stadionul. Vreau să vin doar la meciuri”, a declarat Cristi Borcea pentru fanatik.ro.
De asemenea, acesta a vorbit despre momentul în care și-a anunțat retragerea din acționariatul lui Dinamo, dezvăluind motivul care l-a determinat să ia decizia radicală. În acel sezon (2011-2012), echipa se lupta la campionat, dar ratarea unor jucători importanți – ajunși în curtea eternei rivale FCSB – a fost picătura care a umplut paharul.
„Când am ieșit, în 2011, ne-am bătut pentru campionat. L-am pierdut pe Chiricheș, pe Popa, pe Pârvulescu, toţi au ajuns la FCSB. Era şi Chipciu. Asta înseamnă că nu ne batem la titlu şi am hotărât să mă retrag.
Este cea mai mare perioadă de glorie din istoria lui Dinamo. Am fost echipa deceniului: 2000-2010. Regretele nu sunt numai cu Lazio, cu Urziceniul…”, a mai spus Borcea.