Concluziile lui Ioan Ovidiu Sabău, la două luni de când a vrut să plece de la U Cluj: „Încercăm să jucăm fotbal”

Sorin Secli 25.02.2024, 18:36
Concluziile lui Ioan Ovidiu Sabău, la două luni de când a vrut să plece de la U Cluj: „Încercăm să jucăm fotbal”

Ioan Ovidiu Sabău este mulțumit de jocul prestat de elevii lui în meciul din deplasare, de la Sepsi, încheiat la egalitate, scor 0-0. Antrenorul celor de la U Cluj spune că jucătorii lui au încercat „să joace fotbal” și consideră a echipa a câștigat un punct important.

Pentru ambele echipe este cel de-al cincilea meci în care nu reușesc să câştige.

„Cred că nu știa unde e poarta”

După meci, Ioan Ovidiu Sabău a ironizat ratarea lui Daniel Popa din finalul partidei, care îi puteau aduce toate cele 3 puncte. Totodată, managerul de la U Cluj a lăudat și prestația celor de la Sepsi OSK. Sabău a recunoscut că a avut o partidă dificilă la Sfântu Gheorghe.

„Încercăm să jucăm fotbal, am luat un punct important. Am avut o primă repriză bunicică, am avut și o situație cu Popa, destul de bine prima repriză. A doua repriză a fost modestă. El fiind obosit, cred că nu știa unde e poarta. Portarul era în afara cadrului porții, poarta era goală. Da, mingea fuge un pic.

E un punct important, e un punct mare pentru noi. Știam că nu avem voie să pierdem împotriva unei echipe puternice. Ei știu să joace fotbal, chiar dacă au avut mici excepții. Sigur, încercăm să găsim soluții, a fost un meci foarte greu. Am rămas în lupta pentru playoff, dar nu cu șanse mari. Trebuie să luăm 6 puncte în cele trei jocuri, cel puțin.

Trebuie să câștigăm cu Farul acasă, pe urmă cu Botoșani, iar apoi să vedem. În următorul meci va trebui să găsesc jucătorii odihniți, pentru că în ultimele 20 de minute am căzut fizic”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.

După meciul de astăzi, U Cluj a rămas pe locul 9 în SuperLigă, cu 35 de puncte. Ardelenii au până acum 8 victorii, 11 remize și 8 înfrângeri, după 27 de etape.

U Cluj se află acum la două puncte distanță de locul 6, care duce în playoff, loc ocupat în acest moment de Hermannstadt.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622