Clujul intră și cu fanii în Liga Campionilor! Anunț surprinzător al echipei lui Dan Petrescu. Ce urmează pentru CFR
Fanii lui CFR Cluj vor putea însoți echipa lui Dan Petrescu în deplasarea de la Erevan. Suporterii campionilor vor putea zbura în același avion cu Ciprian Deac și compania. Ardelenii vor juca împotriva campioanei Armeniei, Pyunik, în primul tur preliminar al Champions League. Partidele se vor disputa pe 5/6 iulie (în Armenia) și 12/13 iulie (la Cluj-Napoca).
CFR Cluj anunță un sezon de excepție. Cu Dan Petrescu de la începutul sezonului pe banca echipei, ardelenii nu și-au ascuns visul de a pătrunde în grupele Ligii Campionilor. Drumul va începe la Erevan, unde „frânarii” vor ateriza pentru turul 1 preliminar din Champions. Până atunci, CFR emană forță și în amicale. Clujenii au câștigat pe linie în pregătiri, iar Jefte Betancor nu a ratat ocazia de a impresiona.
CFR Cluj, însoțită de suporteri în avionul spre Armenia
CFR Cluj va reveni pe teren, în Liga 1, pe 16 iulie. Până la startul sezonului intern, Dan Petrescu și ai lui vor avea de tras în Liga Campionilor. Drumul spre marele vis al ardelenilor va începe pe 5/6 iulie, cu un drum la Erevan, în Armenia.
Suporterii au primit o veste excelentă din partea clubului. O agenție de turism va organiza deplasarea la Erevan, iar fanii vor putea călători alături de jucători, în avion. La Erevan, susținătorii echipei lui Dan Petrescu vor avea parte și de un tur al orașului.
Partidele din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor se vor disputa pe 5/6 iulie (în Armenia) și 12/13 iulie (la Cluj-Napoca).
Dacă va trece de Pyunik Erevan, CFR Cluj va juca împotriva învingătoarea din „dubla” Dudelange (Luxemburg) – KF Tirana (Albania).
Meciurile din turul doi preliminar al UEFA Champions League sunt programate pe 19/20 iulie (turul) și 26/27 iulie (returul).
Dan Petrescu: Aștept cireașa de pe tort
Dan Petrescu s-a declarat mulțumit de transferurile reușite de CFR Cluj, în această vară. Antrenorul a recunoscut că așteaptă și cireașa de pe tort. Florin Niță ar putea fi marea lovitură a ardelenilor.
„Nu cred că mai vine nimeni. E posibil orice în fotbal, dar eu sunt mulțumit de achizițiile făcute, cei din conducere au făcut eforturi, au reușit să îmi aducă marea majoritate. Mă știți foarte bine, dacă îmi aduce cireașa de pe tort nu mă supăr, nu voi da nume, dar trebuie să ne uităm și la listă. N-avem voie decât 13 străini. Echipa arată bine.
Am studiat adversarii noștri (n.r. – Pyunik Erevan, campioana Armeniei), ultimele cinci meciuri de campionat. Au mulți străini, cred că e un singur armean de națională, portarul, care e căpitan de echipă. În rest au brazilieni, portughezi. Va fi precum un meci cu o echipă de play-off din România, cam așa e nivelul. Deci nu putem să subestimăm un adversar valoros. Toată lumea crede că e un adversar din Armenia și va fi ușor… în niciun caz.
Am vorbit cu Natcho de la Partizan, mi-a zis că e foarte greu să ajungă în grupele Champions League. Steaua Roșie Belgrad se chinuie să ajungă și are un buget de 50 de milioane de euro, iar Partizan are un buget de 15 milioane de euro. Deci ar fi ceva incredibil să ajungem în grupele Champions League, e un vis până la urmă„, a declarat Dan Petrescu.
Transferuri la CFR Cluj
Christopher Braun, Karlo Brucic, Karlo Muhar, Vito Hammershoy-Mistrati, Denis Kolinger și Jefte Betancor sunt transferurile realizate de CFR Cluj în această vară.
Echipa lui Dan Petrescu a punctat puternic și la capitolul plecări:
- Otto Hindrich (Kisvarda),
- Runar Mar Sigurjonsson (liber)
- Rareş Ispas
- Daniel Paraschiv
- Billel Omrani (liber)
- Mateo Susic (liber)
- Kristian Dimitrov (revenire la Hajduk Split)
- Cristi Neguţ (revenit la Chindia Târgovişte)
- Rachid Bouhenna (FCSB)
- Florin Ștefan și Valentin Costache (transferați la Rapid).