CFR Cluj ar putea scăpa de un adversar în lupta pentru titlu. După ce au fost învinși de Farul, la capătul unui meci nebun, cei de la FCSB sunt obligați să câștige la Cluj, dacă vor să păstreze șanse de a rămâne în vârful clasamentului.
Deși ar fi fost de așteptat ca ardelenii să vândă cât mai multe bilete, fiind o partidă cu miză importantă, clujenii nu vor da buzna la acest meci. Conform ProSport, s-au vândut, până acum, doar 8.000 de bilete la acest meci.
Oficialii echipei din Ardeal se așteaptă la 15.000 de oameni în tribune, la meciul ce se va juca duminică, de la ora 21:00. Din acest total, mulți vor fi, însp, susținători ai rivalilor din campionat.
FCSB a primit un număr de 800 de bilete la acest meci. 150 dintre aceștia vor pleca din capitală, iar restul vor veni din afara țării special pentru acest meci, care poate decide șansele pe care le mai are FCSB la titlu.
Mihai Stoica îi dă dreptate lui Dan Petrescu
În fotbalul românesc, se discută intens despre scandalul de la Sfântu Gheorghe și despre cât de mult influențează scandările suporterilor jocul. În acest sens, Mihai Stoica, managerul general de la FCSB îi dă dreptate lui Dan Petrescu, care s-a plâns că, deși a jucat pentru Steaua și a avut rezultate bune, a fost constant atacat prin injurii de fanii echipei din capitală.
„E mai grav afară cu ungurii din ţară decât atacuri la familie, jigniri… Ştii de unde pleacă totul? Există oameni care vin la stadion ca să înjure. Băi, jandarmii… Nu, că trebuie schimbată legea la început. Dacă tu mă înjuri pe stradă şi îţi demonstreză că m-ai înjurat pe stradă, plăteşti amendă.
De ce să nu se întâmple asta şi pe stadion? Atunci n-ar mai veni ăia, asupriţii de acasă, care nu au voie să facă nimeni acasă.
Are şi Dan Petrescu dreptate. Pe Arena Naţională, unii îl înjurau pe Dan Petrescu. Doar de asta veniseră. Le-am spus ‘Băi, dar lăsaţi-l, mă, în pace. Totuşi, e legenda Stelei’. ‘Da? A cântat … Steaua, când au luat titlul’. ‘Da, mă, dar a fost o glumă’. Ei ţin minte chestiile astea. Ok, nici ce a făcut Petrescu nu e în regulă. Poţi să faci chestiile astea, dar să nu ajungă în presă măcar, că îţi asumi chestiile astea.
Amendează, dar nu opri meciul. Banii se fac greu, iar amenzile sunt foarte mari. Uită-te la circulaţie ce amenzi sunt, ustură”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.