Marius Șumudică a rememorat orele de dinaintea demiterii sale de la CFR Cluj. Atunci, după meciul formației din Gruia de pe teren propriu contra celor de la Steaua Roșie Belgrad din play-off-ul Europa League, în zona vestiarelor s-au produs câteva incidente.
Atunci, unul dintre preparatorii fizici ai echipei a avut o altercație cu juristul clubului. La scurt timp, în zona în care se aflau și Șumudică și Marian Copilu, fostul președinte al CFR-ului, au apărut câțiva bodyguarzi ai patronului Neluțu Varga, veniți să „calmeze spiritele”.
Acum, la mai mult de o lună de la acel eveniment, Marius Șumudică a povestit că s-a temut să nu fie și el atacat în acel conflict. Și a dezvăluit că în urma acelui episod nu mai vrea să audă de o revenire în Liga 1. Poate doar în cazul în care va fi contactat de Rapid, clubul său de suflet.
În România nu o să mă mai întorc niciodată, în afară de Rapid, unde m-aș fi dus și fără bani! Și dacă mănânc pâine cu ceapă nu mai revin în Liga 1.
Păi, ce am pățit eu la CFR…. E posibil așa ceva?! Să vină bodyguarzii, să bată președintele, juristul?! Mi-era frică să nu mă ia și pe mine la trosneală! Masorul a venit să dea în jurist, a dat cu piciorul în el. E posibil așa ceva la campioana României?! Știu cine a făcut cărțile ca să fim îndepărtați, dar nu vreau să vorbesc”, a spus Marius Șumudică la Digi Sport.
De asemenea, Șumudică a dezvăluit că încă nu a trecut complet peste dezamăgirea demiterii de pe banca CFR-ului, mai ales că era pe primul loc în Liga 1 cu maximum de puncte în acel moment. Antrenorul de 50 de ani nu a ratat nici ocazia de a-l mai critica o dată pe Dan Petrescu pentru modul în care a gestionat situație de la echipă după plecarea sa.
Nici acum nu știu de ce am fost dat afară de la CFR Cluj. Rana încă nu s-a închis după experiența de acolo. Dacă ei vor ieși din Conference, e un eșec, mai ales că au fost eliminați și din Cupă. În campionat, eu aveam 21 de puncte din 21. Ce să fac mai mult?!
Nu înțeleg de ce în Cupă, cu Craiova, Dan Petrescu a jucat cu Hoban, care nu e pe nicio listă și are 39 de ani, n-are drept de joc în Liga 1, în Conference, are doar la Divizia C. În condițiile în care Ciobotariu a jucat foarte bine cu mine în Liga 1. Pentru mine a fost un semn de întrebare”, a mai spus noul antrenor al lui Malatyaspor.