Claudiu Keșeru ar fi în negocieri avansate cu Ferencvaros. Atacantul FCSB și al naționalei s-ar fi înțeles deja cu campioana Ungariei. Surpriză: jucătorul român ar putea aplica și pentru cetățenia maghiară.
Claudiu Keșeru a avut un start de sezon excelent la FCSB. Au urmat zile grele, iar Gigi Becali și-a pierdut răbdarea. Atacantul a fost trecut imediat pe lista neagră, dar omul de afaceri a revenit asupra deciziei, la rugămintea jucătorului. Keșeru a jucat deja la două echipe, iar al treilea transfer ar fi imposibil.
Claudiu Keșeru (35 de ani) este aproape de o mutare de impact. Atacantul nu mai are viață la FCSB, unde cu siguranță nu își va prelungi contractul care expiră în vară. Totuși, este aproape să își redreseze finalul de carieră. Potrivit Eurosport, Keșeru s-ar fi înțeles cu Ferencvaros, pentru un transfer din vară.
Odată cu acest transfer, Keșeru ar putea aplica și pentru cetățenia maghiară, conform sursei amintite. Un astfel de pas i-ar ușura situația la Budapesta. Ferencvaros are probleme cu înregistrarea jucătorilor din cauza numărului mare de străini.
Chiar dacă va obține și cetățenia maghiară, Claudiu Keșeru nu va fi eligibil pentru naționala țării vecine. Keșeru a jucat 47 de meciuri pentru România și a marcat 13 goluri.
Da, am decis să îl oprim pe Keșeru, m-am luat că el nu are unde să mai joace și că la bulgari nu vrea să se mai întoarcă. L-am înțeles, dar el știe clar că noi vrem să jucăm cu ăștia tineri, iar Ianis și Tavi Popescu vor juca înaintea lui. Să nu îl aud că o să comenteze, știind situația
Gigi Becali
Adi Popa, fost jucător la FCSB, a declarat că, recent, s-a întâlnit cu atacantul echipei din Liga 1. El a spus că acesta încă poate ajuta pe FCSB, iar, principala cauză a scăderii turației motoarelor o reprezintă problemele medicale.
„Keșeru are gloanțe destule. Chiar aseară am stat la masă de vorbă, e bine. El a avut o perioadă foarte bună. Cu Mioveni a contribuit la toate golurile, apoi a avut o întindere. Cu Craiova a jucat aproape într-un picior.
Știu că avea dureri. Apoi a intervenit schimbarea de antrenor, s-a revenit la vechile principii și a căzut planulor lor” a declarat Adi Popa, conform DigiSport.