Simona Halep se pregătește, zilele acestea, pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open. Jucătoarea română de tenis a ajuns deja în Statele Unite, acolo unde a efectuat un prim antrenament sub atenta supraveghere a lui Patrick Mouratoglou. Ce a făcut faimoasa sportivă după încheierea sesiunii de pregătire.
Sportiva născută la Constanța a ajuns anul trecut până în optimile de finală de la US Open. La ediția din 2021, ea a fost învinsă de Elina Svitolina. Fostul lider mondial nu se simte nici acum foarte bine. Ea a declarat că resimte o stare acută de oboseală fizică şi mentală după ce a trecut de Potapova la Cincinnati. Totuși, ea speră ca de data aceasta să ajungă până în ultimul act la US Open.
Marea noastră campioană a scris un mesaj controversat pe rețelele de socializare. Fostul lider mondial a evidențiat cât de grea este viața celor care fac performanță în tenis.
Simona Halep s-a confruntat cu o mulțime de probleme înainte să înceapă colaborarea cu Patrick Mouratoglou. Ușor, ușor, ea și-a revenit și a reușit să se impună la Toronto, dar se așteaptă să aibă o misiune dificilă la US Open 2022.
Victoria are o mie de părinți, pe când înfrângerea e orfană.”, a scris fosta lideră WTA pe contul personal de Instagram.
Halep a postat mesajul respectiv după ce s-a antrenat în compania lui Patrick Mouratoglou pe arena Arthur Ashe de la US Open. Antrenorul francez a publicat, la rândul său, un videoclip realizat în timpul sesiunii de pregătire.
Vezi această postare pe Instagram
Fiica lui Stere Halep ar putea încasa o avere după participarea la ultimul Grand Slam al anului. Românca este cotată cu a doua șansă să câștige US Open.
În cazul în care se va impune la ultimul turneu de Grand Slam al anului, marea noastră campioană va primi o sumă impresionantă. Premiile la US Open 2022 vor depăşi anul acesta 60 de milioane de dolari.
Organizatorii turneului au anunțat că premiile vor fi mult mai mari decât au fost în 2021. Campionii la simplu masculin şi simplu feminin vor primi câte 2,6 milioane de dolari, în timp ce echipele campioane la dublu masculin şi feminin vor fi recompensate cu câte 688.000 de dolari.
Simona Halep este a doua mare favorită la câștigarea US Open, după Iga Swiatek.