Ciro Immobile a fost implicat ieri într-un accident grav de circulație, în Roma. Mașina acestuia a fost izbită de un tramvai, fiind făcută praf.
Atât atacantul, cât și una dintre fetele sale, au fost rănite în urma incidentului.
Atacantul a vorbit cu prietenii săi despre accidentul în care a fost implicat. El a spus că și-a dorit să își salveze fetele, fiind speriat pentru sănătatea lor.
„A fost o bubuitură incredibilă. M-am gândit doar să-mi protejez fetițele. A fost un coșmar, m-am temut pentru ele. E bine însă că atât noi, cât și conducătorul tramvaiului am scăpat cu consecințe minore și putem discuta”, le-a spus Immobile apropiaților.
Ciro Immobile a rămas sub observația medicilor de la Spitalul Universitar IRCCS din Roma, a anunțat clubul italian.
Căpitanul lui Lazio a suferit o traumă la coloana vertebrală și are și o coastă ruptă, a 11-a din dreapta.
Una dintre fetele lui, aflate cu el în mașină, s-a tăiat la mână și s-a ales cu o coastă fisurată.
Asta după ce mașina lui s-a izbit de un tramvai despre care atacantul italian spune că a trecut pe roșu.
Cel puțin două meciuri va rata Immobile, duelurile cu Torino și Inter, din campionat. Cel puțin 15 zile va absenta atacantul.
„Fotbalistul rămâne sub observație la Urgențe la ordinele profesorului Agostino Gemelli de la Spitalul Universitar IRCCS din Roma”, se arată în comunicatul transmis de Lazio către presă.
Transferat la Cluj, la începutul acestui an, Ermal Krasniqi este unul dintre jucătorii cei mai lăudaţi din Superligă. Atacantul kosovar i-a atras atenţia şi antrenorului principal de la Lazio, Maurizio Sarri, în dubla din şaisprezececimile Conference League, iar ardelenii se aşteaptă acum la un transfer pe milioane multe.
Chestionat de Fanatik dacă ar fi de acord să-l cedeze pe Krasniqi pe suma de cinci milioane de euro, preşedintele grupării de la poalele Feleacului, Cristi Balaj, a recunoscut că acesta ar fi preţul corect.
„Văzând care sunt prețurile jucătorilor, din punctul meu de vedere da”, a declarat Balaj.
Krasniqi a ajuns la campioana României la insistenţele lui Dan Petrescu. “Super Dan” l-a ochit pe vârful în vârstă de 24 de ani în partidele din grupele Conference League, cu FC Balkani. Achiziţionarea lui Krasniqi i-a costat pe alb-vişinii 200.000 de euro, dar CFR şi FC Balkani au încă disensiuni pe tema banilor.