Ciprian Tătărușanu a fost integralist în duelul Lecce – AC Milan 2-2, iar fanii „rossonerilor” l-au distrus pe rețelele de socializare încă de la pauza meciului.
În lipsa titularului de drept de la AC Milan, Mike Maingnan, Ciprian Tătărușanu a început titular în deplasarea cu Lecce, din runda cu numărul 18 a Serie A.
Partida a început groaznic pentru echipa românului. La doar trei minute de la fluierul de start, Theo Hernandez a deviat nefericit mingea în centrul careului și a împins-o în propria poartă, lăsându-l fără replică pe Ciprian Tătărușanu.
În minutul 23, Lecce a lovit din nou și a reușit să își dubleze avantajul. De data aceasta, Hjulmand a centrat excelent de la 20 de metri, iar Baschiorotto s-a înălțat în centrul careului și a reluat plasat cu capul. Ieșit puțin din poartă, Tătărușanu nu a mai putut ajunge la minge, care a plutit pe lângă el și a căzut în plasă la colțul lung. După acest al doilea gol, fanii lui AC Milan au izbucnit pe rețelele de socializare și l-au făcut praf pe Tătărușanu.
„Tătăruşaunu nu poate fi nici măcar portar la un bloc cu apartamente. E de nevăzut! Doamne fereşte. Este inacceptabil să ai un portar care îşi trage mâinile în loc să intervină”, a scris utilizatorul @milandimundo, pe Twitter.
„Pentru mine, Tătăruşanu este de vină. Portarul trebuie să aibă idei şi să conducă apărare. Nu face nimic, la naiba! Abia intervine atunci când mingea îi vine de parcă ar fi aruncată”, a tunat și utilizatorul @chhetosalato.
„Tătăruşanu îmi aduce aminte de Peter Schmeichel. Se aruncă peste tot. Dar nu îţi dă încredere şi ia goluri pe care un portar de top nu le-ar lua. Lăsaţi-l să lucreze ca actor”, a remarcat utilizatorul @Penccelo_.
Vezi aici rezumatul duelului Lecce – AC Milan 2-2.
Așa cum se întâmplă după fiecare etapă de Serie A, jurnaliștii italieni și-au spus și ei părerea cu privire la evoluțiile jucătorilor. În opinia acestora, cei mai slabi fotbaliști din teren au fost fundașii Pierre Kalulu și Theo Hernandez, ambii notați cu 4.
În schimb, calificativul primit de Ciprian Tătărușanu a fost în media echipei, 5.5. Jurnaliștii italieni au ajuns la concluzia că nu a greșit decisiv la niciunul dintre goluri, însă au observat și ei ieșirile ezitante pe centrări ale românului:
„Nu a greșit decisiv la goluri. Dar întotdeauna a întârziat la ieșiri și niciodată nu a fost capabil să ofere un minim de securitate departamentului defensiv”, au punctat jurnaliștii de la Calciomercato.
A fost al 16-lea meci jucat de Ciprian Tătărușanu în acest sezon și al 11-lea din Serie A. Doar de două ori a reușit să termine fără gol primit în campionat. În restul de 9 meciuri a încasat 12 goluri.
Contractul lui Ciprian Tătărușanu cu AC Milan va expira în vară.