Cineva, acolo, sus

Marius Mitran 09.08.2021, 23:22
Cineva, acolo, sus

Cred că la titlu se vor bate FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Farul Constanța. Așa cred eu și, dacă tot am dreptul la opinie, să mai spun ce simt până la capăt, cum că bătălia pentru intrarea în play-off va fi cea mai crâncenă dintre toate care au fost.

Luptă crâncenă pentru un loc în play-off

SEPSI, Rapid, FC Botoșani și UTA Arad au puterea și valoarea să mă contrazică și să facă recurs, prin jocul lor, la o părere, că doar nu la un verdict. Aceste 8 echipe mi se par, după experiența unor zeci de ani pe stadioane, că au acel zvâc care să răstoarne, într-o zi, nu neapărat o ierarhie, cât o stare de spirit, că sunt capabile să forțeze performanța sau să o reconfirme, în cazul clujenilor.
Au trecut doar patru etape, știu, campionatul e lung, chiar foarte lung, oricând cineva poate coborî sau urca pe această listă de opt care și așa, în mod oficial, trebuie să se restrângă la șase. Dar o discuție despre șanse acum se poate susține, mai târziu e prea târziu. Acum, când nimic nu e jucat, când orice e încă posibil, când, vorba filozofului, totul e bine în cea mai bună dintre lumile posibile.

Și, vânturând aceste opt variante forte, un lucru sare din tipare, ca o cauză directă a valorii acestor loturi: felul în care au fost gândite aceste echipe. Și așa ajungem la oamenii de decizie din cluburi, în mintea cărora stă o anumită strategie. Intuiesc unele decizii, pe altele chiar le știu, ceva-ceva bănuiesc în cazul altora.

Dinamo, echipa fără secrete a acestui sezon

O singură echipă însă nu are secrete, nu se va înscrie, cu siguranță, în bătălia pentru titlu și nu are nimic, absolut nimic nici de ascuns, nici de impus lumii. Ea are doar de supraviețuit și se numește Dinamo. Doar Dinamo București, o precizare în termeni absolut necesară, desigur.

Așadar, o echipă care nu are atuul banilor, ba dimpotrivă, cum câteva au, nici cel al unui tehnician care a dovedit că poate face performanță în bătălii europene, cum iarăși unii au, dar care are ceva ce nu are nimeni. Citesc excelentul text al lui Gabriel Berceanu pe PlaySport.ro și într-un fel mă minunez, în alt fel încerc să-mi fac cruce și să mă rog. Citiți-l, dacă nu cumva ați făcut-o deja și haideți să aplaudăm o realitate. Ori, cel puțin, să încercăm să o înțelegem, în datele ei obiective, în cauzele ei subiective.

Dinamo are, aflu, nu doar cel mai tânăr lot din Liga 1, ceea ce, de când Hagi a construit ce a construit la Ovidiu, poate fi o surpriză în orice zi, ci și locul 6 într-un clasament alcătuit din 723 de echipe europene, cuprinzând toate cele 53 de campionate continentale. A șasea cea mai tânără echipă din Europa!

Cel mai tânăr lot din Liga I

Ce poți obține de la viață cu un asemenea lot și într-o astfel de cumpănă a vieții? Am spus deja, nu să te bați la titlul de campioană. Dar la titlul, poate chiar mai important, de a provoca supraviețuirea pe o suprafață în timp și spațiu care părea să te fi condamnat, Dinamo are dreptul să se înscrie?
Sigur, Dinamo a ajuns în acest punct fără să vrea, a ajuns de nevoie și pentru că expresia “cu spatele la zid” are acoperire, iată, în realitate. Din păcate sau din fericire?

Aș spune că, într-un final care poate fi, de fapt, chiar începutul, din fericire. Cuvântul corect e “fericire” aici. Dinamo nu are atuurile primelor opt, din ultra-subiectivul meu clasament, cu care am început acest lung text, dar are altceva. O perspectivă, o călărire în zori, vorba poetului, are un Orizont în timp ce lumea toată preferă clipa. Desigur, nu și Hagi, dar omul absolut al fotbalului românesc e obligat de-acum să asigure și trecutul, tradiția, nu doar viitorul, ca până mai ieri.

Dinamo nu are însă nici o obligație, în afară de a trăi. Fosta echipă a celui mai crunt regim milițienesc din Europa de Est de după război a murit și a înviat alta. De aceea vorbeam de făcut cruci în termeni religioși și nu doar. Se merge pe copii, nu se mai merge pe ordine de sus, se merge, de vreo treizeci de ani pe revoltă și nu pe ascultare.
Locul 6 pe continent în ceea ce privește tinerețea, abia acesta e un verdict că lucrurile nu se mai pot întoarce în timp!

Patru echipe în lupta la titlu

În ceea ce privește competiția, să încheiem așa cum am început. Patru, cred, se vor bate la titlu. Opt, poate chiar nouă, se vor lupta pentru play-off, publicul va face nopți memorabile la Craiova, în tribunele Giuleștiului, la Arad ori pe Arena Națională.

Dar una, una singură, trasă la suprafață de oameni, nu de ordine pe unitate, proiectează un film pe zidul la care fusese împinsă, până nu de mult. Cum se numește filmul?
Cineva, acolo, sus, mă iubește! Și da, puteți verifica pe google sau pe YouTube, nu e despre Dumnezeu, e despre sport. În cazul nostru, despre amândouă.
Ce va fi pentru Dinamo mâine? Nu știm, nici ce va fi, nici cum va fi. Important e că va fi!

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622