Naționala României se pregătește pentru un nou test de zile mari în cadrul meciului amical împotriva Columbiei, programat pentru marți, de la ora 21:30. După remiza cu Irlanda de Nord, acesta este al doilea meci de pregătire din luna martie.
Partida va fi transmisă de Antena 1, iar comentatorii vor fi Felix Drăghici și Andrei Rădulescu.
Columbia vine în meciul cu România după o victorie importantă, 1-0 contra Spaniei, într-un meci amical desfășurat pe London Stadium, terenul de acasă al lui West Ham.
Biletele pentru meciul România – Columbia au fost puse în vânzare, cu prețuri începând de la 35 de euro, iar amicalul va avea loc la Madrid, unde comunitățile de români și columbieni sunt foarte numeroase.
Potrivit estimărilor, se așteaptă peste 20.000 de români la acest meci, dublu față de numărul de suporteri columbieni prezenți. Sud-americanii au un contingent mai numeros, iar unii dintre aceștia sunt cazați chiar la același hotel cu naționala României.
Presa din Columbia evidențiază faptul că echipa lor națională se confruntă cu un adversar dificil, România, care s-a calificat deja la Campionatul European și nu a pierdut niciun meci în 2023. Naționala României va fi un adversar de neplăcută amintire pentru columbieni, care se pregătesc pentru Copa America din SUA.
Columbia va juca al patrulea meci împotriva României, un adversar de neplăcută amintire. Va fi al patrulea meci împotriva unei echipe care s-a calificat deja la Campionatul European și care, de asemenea, nu a pierdut meciuri în 2023. În plin moment bun pe care îl traversează naționala de fotbal de seniori a Columbiei, neînvinsă în ultimele 20 de meciuri (17 sub conducerea tehnică a selecționerului argentinian Néstor Lorenzo), urmează un alt meci amical solicitant în drumul spre Copa America din SUA. Adversara va fi România, marți, de la ora 14:30, ora Columbiei, o echipă de tristă amintire pentru fotbalul din țara noastră – presa columbiană
De partea românească, debutul la EURO 2024 va fi împotriva echipei venite din playoff-ul B, urmând să înfrunte Ucraina sau Islanda pe stadionul lui Bayern Munchen. Programul României în grupele EURO 2024 este următorul:
17 iunie, ora 16:00: ROMÂNIA – Play-off B (Allianz Arena, Munchen)
22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)
26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt).
Edward Iordănescu celebrează azi doi ani de la debutul pe banca naționalei României. Pe 25 martie 2022, Iordănescu debuta ca selecționer. Naționala României juca atunci un amical cu Grecia, pe Ghencea, pe care-l pierdea, 0-1.
La debutul său ca selecționer, Edi Iordănescu a convocat trei jucători care la acea vreme nu aveau nicio experiență la echipa națională: Marian Aioani, Octavian Popescu și Radu Drăgușin. Dintre aceștia, doar Drăgușin a reușit să devină un membru de bază al echipei naționale. Portarul, care acum evoluează la Rapid, se află în continuare în lotul naționalei, dar încă nu a avut debutul său pe teren, în timp ce extrema de la FCSB a ieșit din circuitul naționalei.