Fostul premier povestește instorioare din sport, dar mai are credibilitate într-un singur domeniu: plagiatul!
Două sunt activitățile care l-au legat în decursul anilor pe baschetbalistul amator Victor Ponta de fotbal. Prima, în tinerețe, a constat în transportul cartoanelor cu pizza către loja oficială a lui FC Național, unde beneficiar era Giovanni Becali. Nu și consumator, pentru că Giovanni e umblat prin lume și mănâncă mult mai rafinat, considerând pizza o hrană comestibilă doar pentru de peizanii din Campagna, Basilicata, Puglia și Calabria. Provinciile sudice și sărace ale Italiei.
A doua tangență cu domeniul s-a întâmplat mai spre zilele noastre, când era ditamai premierul, și a constat în năvala, împreună cu Liviu Dragnea, la masa președinților de cluburi și lămurirea acestora ca a doua zi să voteze la președinția LPF cu Gino Iorgulescu în loc de Dumitru Dragomir. O năvală suavă, asemănătoare cu delicatețea colectivizării din anii cincizeci. Adică un act abuziv, efectuat în forță. În rest, apropierile fostului premier de fotbal vizează fie ridicolul, fie mitomania, fie și una și alta, deși sensurile se întrepătrund, mitomania fiind de regulă ridicolă.
Victor Ponta a fost dat în fapt că și-a plagiat lucrarea de doctorat. Dovedit cu acte în regulă, printr-o Hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În asemenea situații, lucrurile sunt clare, nu mai încape vorbă!
Menirea de plagiator înnăscut a personajului l-a împins pe acesta în ridicol la moartea lui Maradona, când Ponta a postat în mediul online un mesaj de condoleanțe copiat ad-literam după Gary Lineker și tradus, firește, în prealabil, în limba română. Invitat la Digisport în 6 februarie, Ponta s-a spălat pe mâini de penibilul episod data 25 noiembrie, data morții marelui Diego. Plagiatorul a explicat zâmbitor că se mai întâmplă, că de conturile sale on-line se ocupă altcineva, iar acel cineva care a comis gafa a fost zdravăn săpunit. Haida-de!
Iată cum autorul penibilului plagiat se dezvinăvățește după două luni și ceva! Dacă într-adevăr așa ar fi stat lucrurile, atunci ar fi trebuit să posteze rectificarea atunci, imediat, nu să lase să treacă șaptezeci de zile (și mai multe parastase) pentru a pune lucrurile la punct! Nefăcând asta, toată explicația dată acum, la Digisport, e apă de ploaie!
Tot apă de ploaie, chiar mai limpede decât prima, e povestioara cu Gică Popescu, pe care a îndrugat-o în aceeași emisiune în care a fost invitat. A spus că imediat după arestarea lui Gică (povestea cu Dosarul Transferurilor) a intervenit hotărât pe lângă Traian Băsescu, solicitându-i insistent grațierea prin decret prezidențial a fostului mare fotbalist. Povestită acum, după aproape șapte ani, întâmplarea îmbracă mantia lucioasă a unui temerar act de virtute, a unui curaj cavaleresc și a unui gest de mare omenie.
Lucrurile însă nu stau chiar așa. Gică Popescu, se știe, a fost privat de libertate în 4 martie 2014. În 5 iulie același an, într-o conferință de presă, Ponta a vorbit pentru prima și ultima oară în public despre acest subiect, prezentându-l nu ca pe o discuție cu președintele care avusese loc deja, ci ca pe una pe care intenționa s-o aibă. După care vreme de aproape șapte ani, până astăzi, n-a mai amintit niciodată despre asta.
Așadar, acel imediat, numaidecât, urgent, n-a existat niciodată!
Ce rost are ca notoriul plagiator, stigmatizat, făcât de râs pentru totdeauna printr-o decizie definitivă și inapelabilă a Justiției, să se împăuneze pe micul ecran cu niște fapte pe care le prezintă altfel decât s-au petrecut ele aievea? Păi are, cum să n-aibă! Scorul în ultimul meci electoral a fost mic de tot, pragul parlamentar s-a dovedit o ștachetă mult prea înaltă, iar o emisiune matinală despre fotbal e un prilej nimerit pentru a se umfla nițel în pene. Dar oare îl mai crede cineva?