Cine-l înlocuiește pe Rădoi la echipa națională? Aceasta este cea mai „arzătoare” întrebare a zilei, din fotbalul românesc, în contextul în care selecționerul a fost depistat pozitiv cu COVID-19.
În această dimineață, Federația Română de Fotbal a dezvăluit că selecționerul naționalei de seniori a României, Mirel Rădoi, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. În consecință, FRF a anulat conferința de presă ce ar fi trebuit să aibă loc miercuri, 17 martie, la Casa Fotbalului.
Am efectuat luni, 15 martie, un test COVID care, din păcate, a ieșit pozitiv. Nu am simptome acum. Îmi doresc din tot sufletul să fi fost o eroare sau, în cel mai rău caz, ca perioada de 14 zile să fie aproape de final în cazul meu astfel încât să putem începe normal pregătirea partidelor”, a declarat Mirel Rădoi, conform frf.ro.
Nu conferința de presă este miza acestei vești, ci cine va putea sta pe banca a naționalei în cele trei meciuri din startul campaniei de calificare la Cupa Mondială din Qatar 2022. Excluzându-l pe Mirel Rădoi, lista ar fi compusă din trei nume.
Pe 22 martie, Mirel Rădoi împlinește 40 de ani! Cu toate acestea, sunt șanse foarte mari să-și sărbătorească ziua în carantină.
4.Varianta de avarie: Mihai Stoichiță! Directorul Comisiei Tehnice a FRF ar putea să îl înlocuiască pe selecționerul Mirel Rădoi, exact cum a făcut-o în cazul lui Adrian Mutu, la meciul din preliminariile Campionatului European de tineret, cu Malta.
Atunci, tot staff-ul echipei a fost plasat în izolare, după ce unul dintre membrii săi, dar și unul dintre jucători a fost depistat pozitiv. Adrian Mutu a intrat în contact cu aceștia, așa că a fost plasat în izolare.
„Conform fișei postului, trebuie să îi suplinesc absența lui Mutu. O să continui ceea ce a făcut Mutu, exact ce a pregătit pentru meciul ăsta. Din păcate, el nu poate să vadă nici pe viu meciul. Altfel vezi la televizor, altfel în tribună. I-am și zis azi: «Băi, Adi, e munca ta, eu te reprezint acolo, tu ești președintele țării România U21. Eu sunt ambasadorul tău și fac ce spune președintele (n.r. Adrian Mutu)».
Au intrat în contact cu antrenorul secund infectat și toți sunt la Buftea acum, în izolare. Echipa s-a mutat la Marriot. Dar am înțeles că dacă testele de mâine dimineață vor fi negative, atunci ar putea sta pe bancă (n.r. Adrian Mutu și staff-ul său)”, a spus Mihai Stoichiță, la Digi Sport, la acel moment.