Cine l-a însoțit pe Ianis Hagi la prezentarea de la Alaves și cum au apărut cei doi
Proapăt împrumutat în La Liga, Ianis Hagi nu s-a dus singur la Alaves. Înainte de a parafa actele şi de a fi prezentat oficial la noua formaţie, Hagi jr. a apărut în faţa camerelor de filmare braţ la braţ cu logodnica sa, Elena Tănase.
PlaySport.ro a fost prima publicaţie care a anunţat că fiul „Regelui” şi-a luat inimia în dinţi şi a cerut-o în căsătorie pe Elena. Evenimentul s-a petrecut în a doua parte a lunii iunie, când Ianis Hagi a hotărât să facă pasul decisiv chiar în oraşul iubirii, la Paris. PlaySport.ro a publicat atunci primele imagini de la cererea în căsăstorie, iar pe fundal se putea vedea Tour Eiffel.
E 100% apt din punct de vedere medical
Încântat de mutarea sa în Spania, Ianis Hagi le-a precizat jurnaliştilor prezenţa la conferinţa sa de prezentare că este 100% apt din punct de vedere medical pentru a face faţă cu brio rigorilor din La Liga.
Fiul „Regelui” a transmis că parametrii săi fizici au crescut mult în urma experienţei trăite în Scoţia, la Glasgow Rangers, iar acum e gata să facă pasul spre fotbalul spectacol din spaţiul iberic. Hagi junior afirmă că e un jucător polivalent şi promite că poate fi de folos pentru Alaves pe orice poziţie din atac.
Am crescut mult din punct de vedere fizic în ultimii 3 ani, cerințele erau foarte mari la Rangers din punctul ăsta de vedere. Nu am probleme să muncesc fără minge. Mă voi adapta, iar în atac știu ce am de făcut”, a precizat, plin de optimism, fotbalistul în vârstă de 24 de ani.
Nu a mai prins lotul la Rangers
Absent mai mult de un an de zile de pe teren din cauza unei accidentări grave suferite la genunchi, Ianis Hagi nu a mai intrat în calculele antrenorului principal de la Rangers, Michael Beale.
Internaţionalul român nu a prins lista pentru playoff-ul din Champions League, cu PSV Eindhoven, iar oferta din Spania a fost văzută drept o mană cerească. Hagi jr. a recunoscut, de altfel, în faţa presei că nu a stat deloc pe gânduri atunci când a aflat despre propunerea de a juca în prima divizie iberică.
Sunt un număr 10, am fost număr 10 toată viața. Eu vreau să creez pentru echipa asta. Voi șuta, voi pasa, voi centra pentru echipa asta. Abia aștept s-o fac”, a mai spus, cu zâmbetul pe buze, Ianis Hagi.