Cine este Moza, femeia care a condus Campionatul Mondial din umbră. Povestea impresionantă care a stat ascunsă până acum

Iosif Pintilie 23.12.2022, 17:39

Campionatul Mondial din Qatar a avut parte de o autoritate feminină mai puțin cunoscută. Sheikha Moza sau Moza bint Nasser Al Missned este considerată cea mai influentă și puternică femeie din micușa țară arabă.

Ea este mama actualului emir din țara africană, Șeicul Tamim. Adică, soția fostului lider, Hamad bin Khalifa al Thani, cel care a renunțat la postul de conducător, pentru a-i lăsa locul fiului său.

Cine este Moza?

Moza este una din cele trei neveste pe care le are fostul lider din Qatar. Totuși, deoarece celelalte două au o relație de rudenie cu fostul lider, aceatsa este prima în ordinea ierarhică.

Are 63 de ani. Tatăl eia trăit mulți ani în exil, fiind oponent al regimului ce conducea țara arabă, astfel că ea, deși a fost născută în Qatar, a cresut în țări precum Egipt ori Kuweit. În 1977, pe când avea 18 ani, s-a căsătorit cu Hamad bin Khalifa Al Thani, revenind în Qatatr cu această ocazie.

Moza este o femeie ce se dezice, personal, de influența islamică, fiind lipsită de modestie. Ea duce o viață de lux și nu se ascunde de asta, deși majoritatea femeilor din țara ei sunt lipsite de libertate și drepturi.

Fană a unor orașe precum Paris ori New York, ea este cea ce a dus la decizia soțului ei de a ceda tronul, în detrimentul fiului ei.

Prezentă la meciurile de la Mondial, Moza a dat o decizie importantă

Moza a fost prezentă la majoritatea meciurilor de la Campionatul Mondial din Qatar. Despre ea, circulă un zvon care atestă spiritul său autoritar.

Se spune că ea a stat la baza deciziei FIFA de a interzice consumul de alcool pe stadioanele din Qatar.

Aventura vieții în Qatar, pentru doi suporteri britanici: ”Fiul șeicului ne-a arătat maimuțele și păsările lui exotice”

Doi suporteri ce au mers în Qatar pentru a viziona Campionatul Mondial de Fotbal, dar au ajuns să traiască aventura vieții lor. Alex Sullivan și Jhon sunt doi suporteri înfocați ai lui Everton.

Cei doi englezi au ieșit să caute bere într-un oraș din Qatar. Seara lor a devenit specială atunci când s-au întâlnit cu un fiu de șeic. Acesta i-a invitat pe cei doi la palatul său.

Ajunși la palatul șeicului, cei doi au fost invitați să vadă cum arată clădirea, dar și grădinile și animalele deținute de familia din Qatar.

”Aseară ne-am întâlnit cu unul dintre fiii șeicului și ne-a dus la el la palat. Ne-a arătat împrejurimile. Erau lei, de toate. Ne-am simțit extraordinar”, a povestit John, pentru Talk Sport, citat de Marca, în urmă cu câteva săptămâni.

Tot cu ajutorul fiului de șeic au reușit să facă rost și de berea pe care o căutau anterior aventurii lor.

”Ieșisem în oraș să căutăm bere și ne-au spus ‘Rezolvăm noi cu berea!’. Așa că ne-am urcat în mașina lor și am ajuns la un palat imens. Fiul șeicului ne-a arătat maimuțele și păsările lui exotice. A fost o nebunie”, a transmis Alex Sullivan. (VIDEO AICI)

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622