Cine este înlocuitorul lui Dugandzic. Rapidul, la un pas să semneze cu un nou atacant
Marko Dugandzic (29 de ani) a plecat de la Rapid, iar conducerea giuleștenilor i-a găsit deja un înlocuitor golgheturului Superligii din ediția anterioară.
Victor Angelescu, unul dintre acționarii Rapidului, a dezvăluit că echipa din Giulești va anunța transferul unui nou atacant.
Conform informațiilor GSP, noul atacant al Rapidului despre internaționalul camerunez Kevin Soni (25 de ani), fotbalist legitimat ultima oară în Grecia, la Asteras Tripolis.
Camerunezul nu a mai jucat deloc din luna martie a acestui an.
În momentul actual, în formația pregătită de Cristiano Bergodi mai este disponibil un singur vârf autentic, după ce Rapidul l-a vândut pe croatul Marko Dugandzic (29 de ani) în Arabi Saudită, la Al Tai, în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro.
Victor Angelescu a oferit informații despre noul transfer al Rapidului și despre cariera sa.
„Aducem pe cineva care e liber de contract, străin. Cred că azi îl vom prezenta oficial. Are un CV foarte interesant, a jucat la echipe importante din Turcia, Grecia, are o vârstă bună. Din ce am văzut, ni se pare un atacant foarte interesant. Ca orice jucător liber de contract în momentul de față, are câteva luni de când nu a mai jucat. A fost într-un litigiu cu vechiul club, pentru că nu a mai fost plătit, de aceea nu a mai jucat, nu a fost accidentat. Va avea nevoie de o lună -o lună și jumătate să se pună pe picioare” a spus Victor Angelescu.
Întrebat despre moderatorul emisiunii GSP Live dacă jucătorul este Kevin Soni, acționarul Rapidului s-a ferit să ofere un răspuns concret.
„Acum mi-a trimis cineva un mesaj. Numele lui este Kevin Soni. Are 25 de ani, a jucat și în Turcia și în Grecia, deci se potrivește”, a spus jurnalistul GSP.
„Da, se poate să fie el. Nu pot să spun «da» sau «nu»”, a fost răspunsul lui Victor Angelescu.