Sorana Cârstea, jucătoarea de tenis în vârstă de 31 de ani, a efectuat un antrenament inedit, miercuri. Aceasta a avut-o ca partener de pregătire pe Diana Ilie, o speranță a tenisului românesc, campioană în competițiile dedicate junioarelor, în vârstă de doar 15 ani.
Sorana Cârstea, considerată a doua „rachetă” a României, s-a antrenat înaintea turneului de la Linz, ce va avea loc în perioada 6-12 noiembrie. Partenera de antrenament a fost aleasă Diana Ilie, o tânără jucătoare care speră să-i calce pe urme. Fiica Ruxandrei Dragomir a impresionat-o pe Cârstea cu talentul ei.
Puștoaica asta are un rever cu o singură mână fantastic” a scris aceasta pe Instagram, despre „adversara” de la antrenamentul de miercuri.
Puștoaica de doar 15 ani este antrenată de mama ei, Ruxandra Dragomir, câștigătoare a patru titluri WTA.
Duelul dinte cele două nu a fost ales întâmplător. Tânăra speranța a tenisului românesc și-a luat-o ca model pe Cârstea. Cele două s-au cunoscut oficial în urmă cu câțiva ani, după ce Sorana a făcut un gest foarte frumos față de Diana. Sorana Cârstea a oprit un antrenament pentru a o lua în brațe pe copila care promite să-i calce pe urme.
Diana Ilie o apreciază foarte tare pe românca aflată pe numărul 38 WTA. Principala calitate pe care o apreciază jucătoarea de 15 ani este atitudinea pe care Sorana Cârstea o are pe teren, dar și pentru faptul că arată foarte bine întotdeauna, în ciuda efortului depus în timpul meciurilor. Sorana, la rându-i, s-a comportat foarte frumos vizavi de Diana Ilie, care își amintește cu plăcere de un episod petrecut la Federația Română de Tenis (FRT). În urmă cu mai mulți ani, tânăra jucătoare a avut antrenament pe terenul 2, iar Sorana pe terenul 3. La un moment dat, cea din urmă a oprit mingea din antrenament doar ca să o ia în brațe.
Deși fostul număr 1 mondial n-a mai jucat la competiția din Austria din 2012, aceasta a solicitat wildcard pentru turneul ce va începe peste 3 zile. Se pare că relația dintre Sorana Cârstea și Simona Halep nu este cea mai bună, iar constănțeanca i-ar fi pus „gând rău” Soranei. Astfel, cele două nu s-au întâlnit la turneele din Moscova sau Cluj, unde Sorana nu s-a înscris.
Dacă Simona n-a mai jucat aici din 2012, Cârstea are nu mai puțin de nouă apariții la Linz: 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2016, 2017, 2018 și 2020.