Dinamo București a adăugat un nou nume pe lista transferurilor de iarnă.
Eddy Gnahore, mijlocașul francez în vârstă de 30 de ani, cu o experiență impresionantă de 51 de meciuri în Ligue 1, este cel mai recent jucător care s-a alăturat „câinilor”. Cu toate acestea, istoricul său medical ridică unele semne de întrebare.
Gnahore, care are părinți originari din Coasta de Fildeș, a suferit două accidentări grave în ultimii ani, ambele necesitând intervenții chirurgicale. Prima a avut loc în China, unde cariera sa a intrat într-un regres. În 2019, valora 4 milioane de euro, dar accidentarea l-a împiedicat să-și continue ascensiunea.
În 2021, Gnahore a exprimat dorința de a juca pentru reprezentativa Côte d’Ivoire. „Coasta de Fildeș e țara părinților mei, e țara pe care inima mea ar alege-o”, spunea fotbalistul, conform publicației Le Bal des Productions. Până în acest moment, dorința sa nu s-a materializat. A debutat, în schimb, la vârsta de 17 ani și două luni, pentru naționala U18 a Franței, pe 25 ianuarie 2011, și a jucat două meciuri amicale împotriva Belgiei.
La naționala U18 a Franței, Gnahore a fost coechipier cu Alphonse Areola, fostul portar al lui PSG, precum și cu Samuel Umtiti și Paul Pogba, care au devenit campioni mondiali. Lucas Digne, fostul fundaș al Barcelonei, și Geoffrey Kondogbia i-au fost, de asemenea, colegi de echipă.
Gnahore a ajuns în China în 2020, la echipa Wuhan Zall, dar debutul său a fost întârziat de izbucnirea pandemiei de COVID-19. În China, a suferit o accidentare gravă, care a necesitat o intervenție chirurgicală la ligamentul încrucișat în decembrie 2020. După experiența din China, Gnahore a revenit la Amiens, în a doua ligă franceză, dar a fost considerat nepregătit fizic pentru a reveni pe teren. A revenit într-un meci oficial pe 23 octombrie 2021, la un an de la accidentarea suferită în China.
În vara lui 2022, Gnahore s-a întors în Italia, la Ascoli, dar a suferit o altă accidentare. Și-a luxat genunchiul la un antrenament și a fost nevoit să se opereze din nou pentru reconstruirea ligamentului încrucișat anterior. A revenit la prima echipă a lui Ascoli în aprilie 2023.
În 2012, când era la Birmingham, Gnahore a fost nevoit să stea nouă luni în afara terenului, tot din cauza unei accidentări grave la genunchi. A fost nevoie de o altă operație. Gnahore a jucat cele mai multe meciuri pentru Amiens, cu 78 de apariții, 8 goluri și 3 assist-uri. În acea perioadă, cota sa de piață a atins 4 milioane de euro. A jucat 51 de meciuri în Ligue 1.
Gnahore și-a făcut junioratul la LB Châteauroux, Manchester City și Birmingham. În ianuarie 2016 a ajuns la Napoli, după doi ani la Carrarese. A fost împrumutat la diverse cluburi: Capri, Crotone și Perugia. În iulie 2017, Palermo l-a cumpărat pentru 1,5 milioane de euro. După un an, a fost împrumutat la Amiens SC, iar în 2019 a fost cumpărat definitiv pentru 2,5 milioane de euro. În februarie 2020 a fost împrumutat la Wuhan Yangtze (China), iar în vara lui 2020 a semnat cu Ascoli.