Cine este David Popovici, campionul României care nu se mai satură să câștige? Sportivul legitimat la Dinamo a stabilit un nou record mondial la Roma, iar toți se întreabă ce secrete ascunde.
Fenomenul David Popovici nu se mai satură de câștigat diplome, cupe și medalii. Campionul nostru a dovedit încă o dată că este stăpânul apelor.
Tânărul care a impresionat prin performanțele reușite la Campionatul Mondial de natație de la Budapesta a stabilit record mondial la 100 metri liber. Sportivul român a obținut un timp de 46.86 secunde. El apreciază că acest rezultat este mult mai important decât medalia de aur.
Am aşteptat foarte mult această performanţă. Nu ne-am grăbit nicăieri, dar ne bucurăm că am reuşit să o facem înainte de termen. Nu că am fi avut unul. Termenul era să nu ne grăbim, să o luăm pas cu pas. Văd că s-a putut un pic mai repede. Da, întotdeauna cred că se poate înota mai repede. Mai am mult de perfecţionat.”, a spus David Popovici, după ce a stabilit un nou record european.
David Popovici a făcut minuni la Campionatul European de Natație la seniori de la Roma. Însă drumul înotătorului român a fost destul de anevoios.
În primii ani, Popovici se trezea cu noaptea în cap pentru a putea prinde culoar liber la bazin. El avea grijă să se antrenze mult mai devreme decât o făceau ceilalți colegi ai săi. Și asta, pentru a putea ajunge la timp la şcoală.
Tânărul înotător a vorbit despre rutina pe care o are înainte de antrenamente.
Ascult muzică, fie înainte, după sau uneori şi în timpul antrenamentului, îmi iau boxa şi o pun pe culoar. Ascult Subcarpaţi foarte des, au melodii care îmi plac, melodii care îmi dau starea potrivită şi melodii pe care le mai şi fredonez în anumite probe lungi.”, a explicat Popovici, pentru Sports Net.
Jim Montgomery are încredere că David Popovici va deveni și mai rapid. Americanul apreciază că pe tânărul sportiv îl aşteaptă provocări mari.
Cu siguranţă ştie că va fi şi mai rapid în viitor. Este un tânăr foarte inteligent. Voi merge la Paris, la Jocurile Olimpice din 2024, şi voi fi cu ochii pe el. Cu siguranţă va fi mai puternic din punct de vedere fizic, aşa a fost şi cazul meu, la 21 de ani înotam cu o secundă şi jumătate mai rapid decât am făcut-o la 18-19 ani.
I-am oferit multe sfaturi, îl aşteaptă provocări mari şi sunt convins că el va da 110% din tot ce poate, atât la antrenamente, cât şi în competiţii.”, a declarat primul înotător care a cucerit aurul mondial în probele de 100 m şi 200 m liber.