Willy Kambwala a fost titular în echipa lui Erik ten Hag pentru jocul cu West Ham de sâmbătă. A fost prima apariție într-un meci oficial de seniori a puștiului de 19 ani.
După ce a fost pe bancă în remiza lui Manchester United împotriva lui Liverpool de săptămâna trecută (0-0), Kambwala a jucat din primul minut contra lui West Ham. Dar cine este tânărul fundaș, care a pătruns în echipă în contextul unei crize medicale în rândul fundașilor centrali ai lui United?
Kambwala a fost transferat de „diavoli” de la Sochaux, din liga secundă franceză, în 2020, într-o tranzacție care n-a depășit 4 milioane de euro. Fundașul central înalt de 1,93 nu a apucat să joace până acum la prima echipă a lui United, dar are experiența terenurilor de antrenament alături de vedetele lui Ten Hag. Kambwala s-a antrenat cu lotul mare atât în acest sezon, cât și în campania trecută. Francezul a fost căpitanul echipei Under 17 a Franței când avea doar 16 ani, potențialul său fiind considerat unui uriaș.
Tânărul are, de asemenea, dreptul de a reprezenta Republica Democrată Congo în fotbalul internațional la nivel de seniori, în baza originilor sale. Kambwala a prins 15 meciuri la echipele de tineret ale lui United în acest sezon. 6 dintre aceste partide au fost în Premier League 2, iar alte 6 au fost în UEFA Youth League. A mai jucat alte 3 jocuri în EFL Trophy.
În prezentarea pe care i-a făcut-o înaintea partidei, Manchester Evening News a notat că Willy este o „figură binecunoscută printre juniorii clubului”, adăugând că este „foarte apreciat în țara sa natală și a sosit ca parte a politicii lui United de a recruta cei mai buni tineri din Europa”.
Cu Kambwala pe teren timp de 84 de minute, Man United a pierdut cu 2-0 în fața lui West Ham. Bowen a deschis scorul în minutul 72, apoi Kudus a înscris pentru 2-0 6 minute mai târziu. Ghanezul a interceptat în urma unei erori comise de celălalt puști din echipa de start a lui United, Mainoo (18 ani), și nu s-a mai oprit decât în poartă. După 18 meciuri, United e abia pe 8 în Premier League, cu 28 de puncte. O despart deja 8 puncte de zona Champions League.