Cine e Sara Sitar, copila care îi calcă pe urme Simonei Halep. E campioană națională la grupa sub 10 ani

Alex Matei 06.12.2023, 16:47

Într-o perioadă în care tenisul din România pare greu încercat, deoarece Simona Halep este suspendată într-un scandal de dopaj, iată că din urmă vin copii care reușesc să facă performanță la nivel înalt.

În aceste rânduri vom vorbi despre Sara Sitar, o copilă care joacă tenis de la trei ani și care nu doar că este foarte ambițioasă, dar a și reușit să câștige foarte multe trofee. Iar pasiunea ei pentru sport a făcut-o să devină campioană națională la grupa sub 10 ani!

Originară din Baia Mare, Sara Sitar a reușit în anul 2022 să obțină o bursă la o prestigioasă academie de tenis din Padova (Italia), iar în anul 2023 a primit o bursă de 2.000 de euro de la Fundația Hope and Homes for Children. Prin aceste două burse, micuța a reușit să-și pună în practică talentul și să câștige turneele la care a participat, însă ea are nevoie în continuare de finanțare, deoarece este crescută doar de către mamă.

Ce trofee a câștigat Sara Sitar

La nivel mondial, la Tennis Europe U12, Sara Sitar a cucerit un titlu la simplu, două titluri la dublu și a ajuns într-o finală, demonstrând că are abilități remarcabile și perseverență în competiții importante.

În Italia, tânăra jucătoare de tenis a câștigat multe turnee, cele mai importante fiind Next Gen din regiunea Nord-Est a țării. Tocmai aceste victorii deosebite i-au deschis porțile pentru calificarea la Master Junior Next Gen U12 și Master Junior Road to Torino U13! Mai trebuie precizat că, la aceste evenimente de prestigiu, au participat cele mai talentate sportive din peninsulă, după cum notează EGO.

Sportiva din Baia Mare a fost prima calificată din regiunea Nord-Est la ambele categorii, o performanță care atestă nivelul excepțional de joc. La Master Junior Next Gen, Sara a ajuns până în finală, dând ochii cu favorita numărul 1, Elisa Pieri din Toscana. În acest fel, românca a demonstrat că face față unor competitoare de top.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622