Cine a declanșat războiul contra antrenorilor fără licență. Ilie Poenaru a dezvăluit tot, la Playsport Live. Au pus presiune pe FRF” – EXCLUSIV

03 03. 2023, 19:52

Intrat în direct, la Playsport Live, Ilie Poenaru (46 de ani) a explicat de ce Federația a declanșat această „vânătoare de vrăjitoare” contra antrenorilor fără licență, cum ar fi Marius Croitoru sau Mihai Pintilii.

Ilie Poenaru știe cine a forțat Federația să pornească „războiul licențelor”

Fostul antrenor de la UTA crede că Federația a fost pusă sub presiune ca să ia măsurile dure pe care le-a impus deja.

Cei de la Federație vor să evite astfel de situații, dar cred că s-au făcut presiuni mari de la cei care aveau licență PRO dar nu mai antrenau pe nicăieri. Aceștia au făcut presiuni că și ei au cheltuit bani, au studiat pentru licențe, iar acum vin unii care se bagă mereu la antrenament. Cred că de acolo a pornit totul. Dar eu consider că măcar cei care am jucat la nivel înalt în România să beneficiem de un mic avantaj. Nu zic să ne dea a doua zi licență, dar cred că trebuie scurtat timpul, așa cum este afară, a declarat Poenaru.

Antrenorul nu se teme că va fi pus în aceeași situație ca Mihai Pintilii, care nu posedă nici măcar un carnet de antrenor.

Eu nu am emoții, Marin Dună este principal și va fi până când voi putea să reiau cursurile și atunci sper să primesc derogare să fiu antrenor principal, la fel cum a fost și în trecut. Până atunci o să stau cuminte pe bancă, nu zic nimic. Dar totuși, mi se pare o exagerare, dacă ies 2 secunde să zic și eu ceva, să fiu filmat, suspendat. Păi mă uitam la Barcelona, secunzii lui Xavi ieșeau mereu din spatele lui, dădeau indicații, nu mai zicea nimeni nimic. Doar la noi ducem lucrurile în extrem, a explicat Ilie Poenaru, în exclusivitate pentru Playsport.

Șansele pierdute de Poenaru din cauza lipsei licenței. „Am avut discuții cu două echipe de play-off”

Tehnicianul consideră că putea să antreneze la un nivel mai înalt, dacă nu exista acest conflict cu Federația și putea obține licența PRO mai repede.

Unde pot spune că am pierdut este la capitolul șanse de a antrena la echipe mai importante, din cauza acestei situații. Nu știu dacă aveam șanse, dar am avut discuții cu două echipe din primele 6, pe când eram la Clinceni, dar s-au încheiat repede, tocmai din cauza acestei situații. Nu sunt chiar în situația lui Pintilii, dar și eu sunt afectat, mă uit și la această chestiune cu închiriatul licențelor. Păi în staff-ul meu se află Marin Dună, lucrăm împreună de 5 ani de zile, ne completăm foarte bine, facem echipă, de altfel la antrenamente, dacă veniți, nu vă dați seama cine este principal, nu există distincție. Acum ce facem, nu mai putem lucra împreună? a concluzionat Poenaru