Sandra Izbașa (33 de ani) s-a căsătorit azi, duminică, 30 iulie 2023, cu Răzvan Bănică (31 de ani). Cei doi nu au ales întâmplător ziua de 30 iulie 2023 pentru a face acest pas. Exact azi se împlinesc trei ani de când cei doi s-au cunoscut.
Răzvan Bănică este văr cu mult mai celebrul Ștefan Bănică jr (55 de ani).
Campioana olimpică a postat mai multe fotografii din ziua evenimentului, însoțite de un mesaj pe Instagram: „Cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată a fost să aleg să-mi împart viața cu tine”.
Sandra și Răzvan au avut parte de o nuntă de poveste, dar și de invitați pe măsură. Toată echipa de gimnastică a naționalei României, în frunte cu inegalabilul antrenor Octavian Bellu, a fost prezentă la prea frumosul eveniment.
Evident, Sandra a purtat o rochie superbă, dar a mai fost cineva care a atras toate privirile. Este vorba despre Ana Baniciu, cea care a venit la petrecere într-o rochie extrem de îndrăzneață, care a iscat foarte multe comentarii, susțin cei care au fost acolo.
Sandra are în palmares două medalii olimpice, aur la sol (Beijing 2008) și aur la sărituri (Londra 2012), dar și cinci titluri europene şi un argint mondial.
Sandra Izbașa are în palmares patru medalii olimpice obținute la cele două ediții ale Jocurilor Olimpice din 2008, de la Beijing, și 2012, de la Londra, dar și cinci titluri europene şi un argint mondial.
Sandra Izbașa s-a retras din activitatea de gimnastă pe data de 10 aprilie 2014, dar în prezent lucrează ca antrenoare în cadrul clubului CSA Steaua.
Răzvan Bănică este actor al Teatrului Nottara din București, dar cochetează și cu muzica. De Crăciun, în 2020, fosta sportivă a fost cerută în căsătorie și a spus ”DA”.
Răzvan Bănică este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografie și a jucat în mai multe producții TV, precum și în numeroase piese de teatru.
Răzvan este vărul lui Ștefan Bănică jr, dar acesta a declarat că celebrul artist nu a avut nicio implicare în dezvoltarea carierei sale.