Chivu, inspirat la schimbare și tranșant la flash, după remiza Parma – Torino 2-2: ”Putem deveni mai buni”
Parma a încheiat la egalitate, pe teren propriu, cu Torino, scor 2-2, în etapa a 28-a din Serie A.
Echipa lui Cristi Chivu a fost condusă de două ori, dar a reuşit să revină de fiecare dată.
Pentru oaspeţii piemontezi au marcat Elmas (19) şi Che Adams (72), în timp ce ”cruciații” au înscris prin Pellegrino (60 şi 82).
Reacția lui Chivu după egalul spectaculos al Parmei cu Torino
La finalul meciului, antrenorul român a reacționat și a subliniat câteva aspecte pe care ar vrea să le îmbunătățească la jucătorii săi în meciurile următoare.
”Aş lăuda caracterul băieţilor. Au avut dorinţa de a-şi arăta calităţile. În prima repriză, am văzut puţină teamă, poate locul din clasament cântăreşte puţin cam mult.
Vreau să văd o echipă curajoasă, care încearcă să joace. În orice caz, caracterul a fost decisiv în restabilirea egalităţii. Am aprins stadionul, iar publicul a fost grozav. Ne-a ajutat mult.
Cei care au intrat de pe bancă au ajutat foarte mult. Totuşi, vreau să văd mai mult curaj, care să ne permită să strângem puncte.
Rămân cu mult respect pentru aceşti băieţi. Un grup de jucători tineri care în fiecare zi arată că vor să devină mai buni, să urce în clasament şi să rămână în Serie A.
Putem deveni mai buni în ceea ce priveşte curajul şi abodarea meciurilor, să avem mai multă claritate şi să ne creăm mai multe ocazii.
Schimbările au adus un plus, au intrat bine, au înţeles momentul. I-am felicitat, schimbările sunt importante. Trebuie să aducă o energie nouă şi ei s-au descurcat bine”, a declarat Chivu, la conferinţa de presă după meci.