După ce a negociat cu mai multe cluburi, Alexandru Mitriță a ajuns în cele din urmă la PAOK Salonic. Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a reușit să-l împrumute pentru un an pe mijlocașul român. Alexandru Mitriță a debutat la PAOK Salonic și a lăsat o primă impresie foarte bună.
În sezonul trecut, Alexandru Mitriță a fost împrumutat de New York City la formația Al-Ahly. La echipa saudită, Mitriță a fost antrenat timp de 11 jocuri și de Laurențiu Reghecampf. Pentru clubul saudit, Alexandru Mitriță a evoluat în 30 de partide, a marcat patru goluri și a oferit cinci pase decisive.
După ce a purtat negocieri cu mai multe echipe, Alexandru Mitriță (26 de ani) a ajuns la un acord cu PAOK Salonic. Formația antrenată de Răzvan Lucescu i-a oferit mijlocașului român un salariu de 50.000 de euro pe lună, adică 600.000 de euro pe an. Pentru împrumutul pentru un an, grecii le vor plăti celor de la New York City suma de 500.000 de euro.
Alexandru Mitriță a debutat pentru PAOK în amicalul cu formația Veria. Românul a fost folosit de Răzvan Lucescu pe postul de mijlocaș stânga. Prestația lui Mitriță a fost una foarte bună și a fost apreciată de presa elenă.
S-a luptat mult, a cerut mereu mingea, și-a asumat responsabilitatea executării loviturilor libere și a demonstrat că este capabil de lucruri frumoase și mărețe”, au scris jurnaliștii greci.
Internaționalul român a primit ”botezul” colegilor înaintea unui antrenament. Mai exact, colegii l-au luat la palme pe Mitriță, care trebuia să treacă în fugă prin tunelul format de toți fotbaliștii. Românul s-a conformat tradiției de la echipa elenă și a încasat cu stoicism palmele colegilor. Cum viteza este atuul principal al lui Mitriță, acesta a profitat și a trecut în mare viteză printre colegii care îl pălmuiau. Mijlocașul român nu a fost singurul fotbalist de la PAOK care a fost ”botezat” la ședința de pregătire.
Chiar dacă a ajuns de puțin timp la echipă, Alexandru Mitriță are șanse să devină repede titular la PAOK. Răzvan Lucescu se confruntă cu mari probleme de lot. Ingason, Oliveira, El Kaddouri, Rodrigo și Zivkovic se numără printre absenții din lotul echipei din Salonic.
După meciul cu Veria, Răzvan Lucescu a dat câteva declarații în care și-a arătat încrederea în jucătorii noi.
Am o echipă bună, ne vom bate pentru obiectivele propuse. Deși nu-mi place să joc amicale în această perioadă, am vrut să profit de ocazie pentru a vedea la lucru jucători veniți acum, precum Mitriță, Akpom, dar și pe cei care au jucat mai puțin.
Nu voi comenta evoluția lor, subliniez doar că trebuie să se integreze repede ideilor mele de joc.
Sunt și mulți accidentați, nu caut scuze, de aceea e un prilej pentru cei care au jucat acest amical să se remarce și să ne ajute pe viitor”, a declarat Răzvan Lucescu după victoria cu Veria.